Caut mereu în întuneric
Lumina ochilor tăi,În loc de pernă aș vrea
Să strâng la piept
Pieptul tău.
Unde-mi ești?
Ai uitat cum mă cheamă?
Caută-mi numele, da,
E chiar acolo
Scrijelit pe sufletul tău.
La fel cum numele tău
E scrijelit pe al meu.
Ce păcat, ce păcat că
Nu există oglinzi pentru suflet,
Ce păcat că sufletul nu se reflectă
În niciun clar de apă;
Aș fi vrut să știu cum te cheamă.
Și nici nu mă pot apleca
Atât de mult în mine însumi
Ca să văd încrustat
În nucleul care dă sens tuturor
Măștilor
Numele tău.
Iartă-mă, dar,
Ca să nu o iau razna,
Ți-am dat un nume provizoriu.
Te-am botezat ca să pot să te strig,
Să te blestem în gând,
Să te strig în imaginația mea
Atunci când îți șoptesc poezii
La ureche.
Și când mă joc în părul tău,
Ba blond, ba brunet, ba roșcat...
Nu mă pot hotărî niciodată.
Te iubesc, e drept.
Și mi-e dor de tine.
Dorul meu pentru tine
Preexistă lumii.
El a fost în mintea lui Dumnezeu
De dinaintea timpului.
Ca un poet minor ce sunt
Ți-am dat numele celei mai
Frumoase flori pe care o știu eu.
Rose.
Și de atunci tot strâng trandafiri.
Și te miros în fiecare floare,
Te simt pe fiecare petală,
Mă săruți prin fiecare spin...
De câte ori să mă mai trezesc
Din nesomnul meu
Strângând puternic perna
Și crezând pentru o secundă
Dureroasă
Că ești chiar tu?...
