Elucubrație 162: Pe-un nor până la Ființă

M-am apucat de o rază, 

Mi-am folosit imaginația 

Pe post de agățătoare

Și m-am dat pe ea ca pe tiroliană,

Până la capătul curcubeului.

Acolo, după ce am aflat

Că sunt singurul care s-a întâlnit

Vreodată 

Cu păzitorul capătului curcubeului,

M-am simțit cel mai bun păstor de nori

Din cetate.

Mi-am chemat mioara cea neagră, 

Am speriat câteva sate cu furtuna care

Nu mai venea

Și m-am oprit la orizont.

De acolo am strigat:

"Doamneee!"

Mi-a răspuns o voce de femeie

Care nu descleșta dinții:

"E ocupat. Reveniți

Viața viitoare".

M-am dus cuminte înapoi la oile mele.

Sigur ține cont doamna

Nevăzută 

Să mă bage mai înainte la rând 

Când termină treaba

Cel fără de timp.

Că de atâtea ori am bătut la ușa 

Funcționarului absolut,

Iar el era ocupat de fiecare dată cu

Raportul unu-multiplu și cu eternitatea.

Elucubrație 161 - Contopire

Vreau să-ți simt pulsul

În pieptul meu,

Să curgă sângele tău 

În venele mele.

Plăcerea ta la atingerea mea

S-o simt în adâncul 

Pântecelor mele.

Cu ochiul tău să vadă 

Privirea mea.

Cu mersul tău să meargă

Piciorul meu.

Apoi, tu, să poți sufleți

Cu sufletul meu,

Să poți poezi

Cu trăirea mea.

Să poți nemuri

Cu nemurirea mea.

Ne-am așteptat două vieți;

Acum putem fi fiecare:

Doar împreună. 

Elucubrație 160 - Să încap în mâna ta

 Vreau să încap în mâna ta,

Iubito,
Să fiu doar o miniatură,
O moleculă,
Un atom...
Cu cât aș fi mai mic,
Cu atât distanța dintre una dintre
Particulele tale
Și particula care sunt eu
S-ar micșora.
Aș vrea să fiu un electron
Pe învelișul atomului
Sufletului tău.
Aș vrea să mă poți respira,
Să-ți circul în sângele fierbinte,
Să-ți pătrund țesuturile,
Să-ți fac mușchii să tremure.
Ține-mă în mâna ta,
Iubito,
Crede-mă că încap.
Lasă-te să-mi fii mamă,
Să mă odihnesc un ceas
De mine însumi.