M-am risipit,
M-am risipit precum
Zăpada pe care o îngroapă
Soarele
Până în venele
Pământului.
M-am adunat,
M-am adunat precum
Se adună sângele într-un cheag
De moarte;
M-am adunat într-un singur punct
Paralizându-mi întreaga ființă
Golită de sine.
M-am reîntors, m-am reîntors
În mine însumi
Precum se întoarce fiul risipitor
La tatăl care jertfește vițelul gras.
Doamne, câți talanți mi-ai dat,
Atâția vei cere înapoi...
Trebuia să mă înveți, mai înainte,
Să număr,
Ca să nu-ți rămân dator, Doamne...
Am înțeles că ai dobânda mare,
Mai mare decât la banca aia
Unde mi-am ipotecat spiritul.
Neodihnă absolută, neîntreruptă...
Mereu să mă aleg
Pe mine însumi
Prin fiecare gest,
Prin fiecare gând,
Prin fiecare cuvânt,
Prin fiecare mișcare a sufletului...
Nu vrei tu, Doamne, să mă mai alegi
Din când în când,
Ca să mă mai dau jos
Din propria-mi cârcă,
Să-mi mai îndrept spatele...
