joi, 29 aprilie 2021

Elucubrație 113 - Anxietate 4

De ce mă doare?
De ce mă doare,
Domnișoară doctor?
Dacă e doar în capul 
Meu
De ce mă apasă?
De ce mă împinge 
În mine însumi, 
Mă înghesuie, 
De ce?
De ce mă doare,
Domnisoară,
Dacă e doar în capul meu
De ce simt
Cuțitul în piept,
Acul în timpan,
Loviturile în mușchi
Și, mai ales, dar mai ales...
Zvâcnirile din vene,
Fierberea sângelui, 
Pulsațiile care dor...
De ce, domnișoară
Doctor, de ce?
De ce sănătatea e tăcere 
Și boala zgomot?
De ce nu poate și
Fericirea să fie
Gălăgioasă,
Să ne pătrundă cum 
S-ar cuveni?

De ce un moment
De iubire
Nu se prelungește 
În exuberanță și 
Mângâieri, 
Precum se prelungește 
Pervers
O clipă de teamă,
Un gând de moarte?
Dați-mi ceva, vă rog,
Să mi se prelungească 
Sărutul 
Până la moarte,
Ca să estompeze
Toată măzgăleala
Ontologică
A durerii.
Dați-mi ceva, să mă 
Țină clipa de iubire
În brațe 
Până in ultima clipă 
Și încă multe
Clipe dup-aceea.

miercuri, 21 aprilie 2021

Elucubrație 112 - Lene de diacritice

Daca ai fi o farimitura
De paine
Te-as cauta pe toata
Fata de masa
Ca sa nu te risipesc.
Daca ai fi un ac
Mi-as da viata toata
(Cu toata placerea nebuna)
Cautarii tale
Un care cu fan.
Daca ai fi o pana
De scris, 
Cu tine as scrie
Cele mai frumoase 
Si cele mai bune 
Ganduri.
Daca ai fi un vis
M-as ruga sa te visez
In fiecare noapte
La nesfârșit 
Si te-as visa si ziua
Cu ochii deschisi
Fara sa ma plictisesc
Nici macar o clipa.
Daca ai fi
O pictura,
Te-as ascunde la mine
In camara inimii,
Sa nu te profaneze
Nimeni
Cu priviri desarte.

Daca ai fi un om...
Daca ai fi un om...
Te-as iubi fara rest.
Dar, vai, vai,
Ce minune!
Esti un om,
Omul meu,
Omuletul meu...
Trebuie sa nu te risipesc,
Sa nu te pierd,
Sa te scriu si sa te 
Pretuiesc,
Sa ma bucur de tine
Ca de o minune
De vis.
Si nu trebuie sa uit
Ca nu am voie
Sa profanez
Iubirea ta curata
Si nevinovata...

Elucubrație 111 - Lecție anxioasă

Fericirea mea
Invizibilă, 
Timidă,
Mută,
Dar adâncă, 
Mult mai profundă, 
E ființarea 
Revelației anxietății.

În negura obscură 
A durerii, a fricii
Și a absurdului
Găsesc aproape de fiecare dată 
Setea de viață, 
Pofta de fericire.

O fericire simplă. 
Pe care nu o poți 
Vedea 
Și nici accepta 
Până ce durerea
Nu te învață,
În cel mai fățiș 
Mod posibil,
Ce înseamnă să 
Trăiești și să suferi
Veritabil.

marți, 20 aprilie 2021

Elucubrație 110 - Anxietate 3

Prima dată 
Ignor.
Al șaselea episod
Îl resping.
A zecea oară
Rezist.
Când ajung 
Obosit
La al cincisprezecelea
Episod,
Îndoiala își vâră coada.
Dacă am ceva?
Dacă e ceva acolo?
Dacă viața asta
Amărâtă și fragilă, 
Absurdă, dar ispititoare,
Pe care vreau să o
Trăiesc 
În ciuda sisificității ei,
O să dispară 
Chiar acum?
Totul se face scrum, 
Nimeni nu își va mai
Aminti
În câțiva ani.
De ce am trăit?
De ce mi-am dat seama
Atât de târziu 
Că trebuia să mă bucur
Cât am avut ocazia?
De unde știu eu 
Că ceea ce mi se întâmplă,
Această metamorfoză
Fără metamorfozare
Vizibilă, 
E doar în capul meu?

Dacă se rupe vreun
Fir de ață în mine?!
Se duce de râpă,
Cât ai clipi,
Toată țesătura.
Știu, știu, nu aș fi
Nici primul 
Și nici ultimul.
Dar ce contează asta,
Cu ce mă alină?!
Să mă fi născut 
Pentru a fi suferit?

Doamne, Doamne,
Cum să nu mă revolt?!
Cum?
Mai ales pe tine!
Apoi pe toată 
Slăbiciunea 
Care mi s-a turnat
În ființă
Pe când nu știam 
Să aleg oasele de carne.
Atunci voiam să se termine
Și nu s-a terminat.
Acum vreau să continue
În forță, 
Dar mi-e teamă,
Atât de teamă,
Să nu se termine.

Și teama, 
Această vibrație 
"Nelalocul ei",
Îmi cutremură
Toate ațele din mine.
Acele se lovesc unele de
Altele,
Ghemele se iau alături 
Într-un dans nebun,
Au căzut iglițele
Din locurile lor sacre.
Uite câte noduri
S-au făcut în mine!
Toate glodesc,
Toate încurcă, 
Toate neliniștesc estetica.
Doamne, știi tu cât de mult
Costă 
Să desfac și să deznod
Toate nodurile?
Costă cel mai mult, Doamne.
Costă, 
Costă, 
Costă timp...


Nelinistea mi-a fost tulburată de
Frica de a nu muri.
Cât îmi plăcea neliniștea mea
Contemplativă.
Dați-mi înapoi neliniștea!
Alo! Alo! Alooo!
Dați-mi înapoi nemulțumirea!
Aloooo! Alooo!
Iau înapoi scepticismul!
Alooo! Va rooog! Alooo!
Dar luați tremurul ăsta 
Din ațele mele
Căci frica cea mai mare
E să nu se facă 
Un nod
De nedeznodat.

duminică, 18 aprilie 2021

Elucubrație 109 - Anxietate 2

După sărut, 
Se pune pe suflet
Apăsare. 
Se presară 
Teama că totul
Se va duce
Într-o clipă. 
Se masează 
Sufletul 
Cu gânduri ca:
"Toată viața 
Mea
A fost de fire albe
La vârste fragede.
De ce nu,
Dar de ce nu,
Poate fi și ea,
De fire blonde
Măcar?!
Mai ales când am
Avut toate șampoanele 
Si toate balsamurile."
Se crestează sufletul
Încet si repede
Simultan.
Se pun în proaspetele
Vechi răni 
Căței de îndoială 
Și fire de deznădejde.
Mai presărăm 
Foame de sens
După gustul
Ironicului divin.
La final, introducem
Sufletul
În cuptor. 
Adică în om.
Lăsăm acolo
Până când 
Nu mai rezistă, 
Până când auzim gemete, 
Până când se zbate
În el însuși 
De frică, de furie,
De revoltă, de absurd.
Când cedează, 
Când cedează...
Când lesină sufletul
Atunci e gata.
Se servește 
Cu un pelin rosé
Și se poate manca
Avec les deux mains.
Barbarisim.
De către cine?
De către cine
A comandat.

Elucubrație 108 - Anxietate 1

Uite cum mă strânge,
Uite,
Ca o cravată. 
Inima o strânge
Gândul. 
Lacrima o picură 
Oboseala.
Uite cum dispare
Aerul
Si uite, uite,
Că pare ca nu mai
Vrea
Să reapară.
Plămânii îi sugrumă
Frica.
Frica se naște 
Din frica fricii.
Din gând, 
Din interpretare. 
Mi-e teamă, mi-e teamă, 
Mi-e teamă 
Să pun capul
Pe pernă.
Dacă nu mă 
Mai trezesc eu?
De trezit, cineva
Se va trezi,
Mi-au zis doctorii.
Dar daca nu voi
Fi eu?
Eu unde mă voi 
Fi pierdut
In mine însumi?!
Mamă, tată, 
Doamne!
Doamne!
Ce-am făcut să merit
Biciurile astea?!
De ce, de ce,
Cum de e permis?

Urechile,
Urechile îmi țiuie 
Pe ritmuri
Armonizate anxietății. 
Peste tot
Găsesc 
Refugii.
Orice refugiu e încă 
O sapă mai adânc.
Și nu,
Indiferent
De suferință,
Indiferent de
Teamă, 
De oboseală 
Și de disperare;
Oricât de greu va fi
Misiunea mea e să 
Nu las sapa
Să crape
Pojghita
Pe care stau.
Căci nu,
Nu se mai poate
Răsări 
Ca pasărea Phoenix...

duminică, 11 aprilie 2021

Elucubrație 107 - Dacă ar fi să-mi fie ultimele clipe

 Dacă ar fi să-mi fie

Ultimele clipe
Acestea din fața
Ființei mele,
Aș scrie o poezie...
Ce-aș putea să fac mai mult?
Știu, ți-aș dicta-o ție
De-ai fi aici lângă mine.
Să mă simt și eu
Poet adevărat
Cu inimă de armăsar
De lumină.
Versul meu...
Versul meu de pe urmă
Nu ar fi furios,
Nici nu ar fi
Un blestem.
Iată că viața ne
Blesteamă pe toți
Într-un fel.
Pe unii mai devreme și mai
Puternic,
Pe alții - târziu, foarte târziu
Și chiar și atunci,
Lovitura e ca o mângâiere,
Nu ca un cutremur
În timpul unei furtuni
Ală cărei fulgere d-abia se văd,
Lucesc mistice,
Prin norii grei de fum
Vulcanic.
Nu... ultimul vers.
Ultimul vers e de lacrimă
De bucurie.
E de lacrimă
De inimă.
Am învățat greu să mă
Plâng
Mie însumi. M-am tot
Plâns
La oameni.
Of, Doamne...
De ce o fi așa?
Să le spui oamenilor lucruri
Mângâietoare
Doar când îți iei la revedere?!

***
Lacrima pentru părinți
Mi se varsă
Direct în sânge.
Și uite,
Uite,
Tensiunea parcă se domolește,
Ca să pornească din nou
Puternic
Ca un pendul absurd
Care măsoară ceva
Ce nu poate fi măsurat.
Lacrima pentru prieteni,
Cei puțini, dar plini
De raze de stele,
Se varsă dintr-un ochi
În altul.
Ce-aș vrea să-i mai privesc.
Să răd, să rădem.
Lacrima pentru soră
Se varsă, se varsă,
Se varsă,
Undeva în mine,
Undeva în mai multe locuri.
Simt o inundație peste tot,
O inundație blândă, de parcă
Aș ști să respir
Sub apă.
Lacrima pentru tine,
Iubito,
Se varsă din inima mea
Pe buzele tale.
De pe buzele tale,
Ea înoată încet,
Pe sângele tău.
Până la inima ta, iubito.
Tainic,
Își face cuib în ea
Și se topește
În suflet.
Oh, iubire, mai trăiesc și eu
În inima ta
Mare și tânără
Și puternică.
Mai trăiesc și eu puțin.
Te rog, te rog,
Cu ultimul vers, iubito,
Fii fericită. Fii fericită!
Să pot să fiu și eu fericit,
Să pot să fiu și eu bine,
În miezul sufletului
Inimii tale...