sâmbătă, 31 octombrie 2020

Elucubrație 86- De graniță I

Când casa nu-mi mai e casă,

Când acasă e atât de departe

Încât nu pot ajunge acolo

Nici cu gândul,

Nici cu imaginația...

Acasă e atât de departe 

Încât nu pot ajunge acolo

Nici cu emoția, nici cu poezia.

Nici cu muzică, nici prin muzică...

În seara asta, ca în multe alte seri,

Nu arde focul în cămin,

Nici vinul fiert nu e vin fiert,

Ci băutură cu venin.

Atât de mult mi-am dorit să fiu

Singur.

Să nu mă atingă nimic,

Să nu rănesc pe nimeni,

Să nu mă rănească nimeni,

Dar iată-mă acum

Mânjit de propriile-mi aspirații,

Înecându-mă în ele,

Măzgălindu-mă din umbrele a ceea

Ce trebuia să fiu

Sau din ceea ce era bine să fiu

Sau din ceea ce puteam

Pur și simplu

Să fiu.

De ce ești atât de departe, Acasă?

Atât de departe...

Încât nu te pot ajunge

Nici cu piciorul,

Nici cu mintea,

Nici cu imaginația,

Nici cu emoția,

Nici cu poezia?

Nu pot, pur și simplu nu pot

Să accept că eu nu am

O Acasă.

Chiar dacă asta mi-e soarta

Implacabilă.

Nu o pot accepta.

Și cumva știu că nu pot

Să schimb nimic din ceea ce sunt

Și nici din ceea ce voi deveni.

Și toată această apăsare,

Această menghină a realității

Îmi strânge sufletul fragil

Între două plăci triste

De oțel

Invincibil.

Și sufletul meu atât de tare strigă

Încât nu-l aude nimeni.

Da, da,

Când sufletul meu strigă cel mai tare

Nu-l poate auzi nimeni.

Doar eu.

Doar eu.

Doar eu și cu mine.

Nimeni altcineva nu îl aude.

E ca un copil.

Și restul de „Eu”

Îl ține în brațe

Și nu știe ce să îi facă.

Ar vrea să-l ajute, dar nu poate,

Nu știe cum,

Nu-l înțelege.

Doar îl simte.

Și în rest...

Bach și neputință

Și măzgâliturile virtualităților

Pe toți pereții

Ființei mele...



sâmbătă, 17 octombrie 2020

Elucubrație 85- „Unde ne sunt modernii?”

 Vlahuță se întreba în poezia sa încă de actualitate (deși a fost scrisă acum mai bine de un secol): „unde ne sunt visătorii?”. Eu mă întreb azi: „unde ne sunt modernii?”. Nu o să fie un text lung și pretențios, ci doar o altă elucubrație, după cum v-am obișnuit pe dvs., puținii mei cititori.

Întrebarea pleacă de la o provocare adresată mie și colegilor mei de către una dintre puținele reale somități din facultate (pe care mai nou o iubesc în aceeași măsură în care o și urăsc). Am fost provocați să ne gândim dacă ni s-a evaporat modernitatea din genă (nu doar românilor, ci omenirii în general). Să facem, înainte de toate, o mică propedeutică, în termeni cât se poate de ușor de înțeles. Modernii (începând cam cu secolul al XVII-lea, pe la Descartes- considerat canonic primul modern, cel puțin în istoria filosofiei) sunt acei oameni veșnic nemulțumiți. Pur și simplu nu le convin certitudinile în care s-au născut (am scris intenționat „în”). S-au trezit într-o lume, au trăit ce au trăit, și brusc au devenit nemulțumiți de realitatea construită de predecesori. Modernul chestionează continuu, inclusiv munca sa, modernul e exigent, tăios chiar, vrea să revoluționeze, să strice, să clădească și să reclădească, din ruine sau de la 0. Modern înseamnă și să pleci de la subiect, adică de la tine însuți. Să fii modern mai înseamnă să ai o atitudine critică față de trecut; nu să-l distrugi pur și simplu, ci să-l salvezi de trecerea timpului (cel puțin așa văd eu lucrurile). Putem vedea că feblețea mea, de exemplu, Spinoza, preia multe elemente de la stoici, preia elemente de la Descartes, dar cum le preia? Pur și simplu? Nu. Le salvează de ele însele, de îmbătrânirea lor. Mă rog... nu vreau s-o lungesc mai mult. Cine vrea să afle mai multe, să vină la prelegerile realei somități (doar la prelegerile domniei sale, nu la toate prelegerile care se țin de către oamenii din această facultate, căci e posibil să pierzi mai mult decât primești).

Deci, dom'ne, unde ne sunt modernii? Întrebarea asta vine din start cu premisa că modernii ăștia s-au cam pierdut. Eu asta cred și voi încerca să argumentez în stilul meu, uneori sofistic (dar asta e, mai mult nu se poate la ora aceasta).

1. Ce se învață în majoritatea școlilor din România?- Noțiuni, informații. Spiritul critic și spiritul analitic sunt sufocate de informații pe care majoritatea le uită după ce termină liceul. Mai mult, gândirea diferită e de multe ori taxată, pentru că se abate de la direcțiile clasice/canonice. Eu sunt unul dintre puținii elevi norocoși care a beneficiat de profesori de excepție, mai ales doamna N.Ș., care mi-a cultivat puținele talente. Dar majoritatea elevilor așteptă să termine acest ciclu pentru a ajunge la facultate, unde se pot specializa. Și eu am crezut că la facultate mă voi „scufunda” în apele adânci ale cunoașterii, am crezut că voi împărți aceleași coridoare cu oameni de o inestimabilă valoare morală și intelectuală, dar realitatea a fost alta... Next point! (Deci educația, actualmente, nu ne prea dă speranțe ci ucide modernitatea din mulți sau, cel puțin, inhibă devenirea potențialului în act).

2. Ce vedem în societate? Nu e ca și cum pe vremea lui Spinoza erau doar minți luminate peste tot. Nu. Săracul a fost excomunicat din comunitatea de evrei, tocmai pentru că a fost modern. Așa deci! Iată! A fi modern înseamnă a avea un anume spirit de rebel, de revoluționar. Ai nevoie de curaj. Ai nevoie de capacitatea de a face sacrificii foarte mari. Cu ce avem de-a face azi? În primul rând, scoatem din ecuație prototipul individului care face orice să ajungă la pelerinaj la Sf. P. în plină pandemie, mai scoatem orice individ care ar putea face subiectul mini-reportajelor „Vax Populi”, mai scoatem majoritatea politicienilor din România... cu alte cuvinte, scoatem peste 90% din populația României din ecuație. Repet, erau mulți și pe vremea lui Spinoza, lui Hume, lui Kant etc. Dar restul? Cum erau elevii și studenții cu adevărat interesați? Cum erau aceia peste medie? Ușor demoralizabili de prostie, cum sunt eu? Sau luptători până la capăt? Scopul lor era să fie strigați în sala de conferințe „Dr. X” sau „conf. univ. dr. X” sau mai știu eu cum? Sau să fie strigați pur și simplu „X”, dar seara, înainte de culcare, să le palpite inima pentru că au realizat ceva cu adevărat important? Iată că și scopurile ăstora peste medie sunt de multe ori altele decât acum 2-3-4 secole. Și cum spunea Descartes, acolo unde scopul particular se infiltrează în procesul cunoașterii, rezultatele ne vor dezamăgi. În plus... până și artiștii și cei care scriu... asta la 3.

3. Ce se publică azi? Ce citim în presă? Ce vedem la TV? Azi se publică multe cărți interesante, dar și multe (mult mai multe) cărți comerciale. „Cărți de metrou”- cum le spun eu (care sunt ceva mai proaste decât cărțile „de stat pe bancă”). Ce se scrie azi prin urmare? Mult balast care se vinde bine unui număr mare de oameni neinstruiți, oameni care sunt incapabili să aprecieze sau să înțeleagă ceva cu adevărat valoros dpdv intelectual (adică, pentru posibilii Gică-Contra care vor clarificări, valoros dpdv intelectual= Frații Karamazov- unde se pun probleme despre om, despre Dumnezeu etc.- + Hesse+ Vișniec+ un E.A. Poe, un Huxley etc.--- autori și lucrări care îți aduc plus cunoaștere/// De altă natură, divergentă, sunt cărțile comerciale „la modă”, care vorbesc despre sex, despre drame prostești și despre cum să ajungi la adevărata fericire/// nu mai zic de cărțile motivaționale, alea scrise de ceea ce am numit în cartea mea „vânzători de fericire”- multe dintre aceste cărți ne fac egoiști, pentru că ne cultivă un auto-centrism și o autosuficiență psihologică și socială... dar discutăm despre asta cu altă ocazie).

Ce citim în presă?... despre proști în principiu. Despre inculți. Despre farmazoane. Despre marele Șelly- reprezentantul absolut al tinerilor (care jignește într-un anume sens, prin apariția sa și prin asumarea acestei misiuni, mulți tineri care au depus eforturi colosale pentru a repara situația educațională din România). Pe mine unul, individul acesta nu mă reprezintă. Ce vedem la TV? Păi... să luam „Cafeneaua filosofică” a doamnei prof. Jalobeanu (o altă raritate). A auzit cineva de ea? Da, știu că cel mai probabil nu ați auzit. Dar cine nu a auzit de Vulpița și de celălalt analfabet? Voilà la vérité! Și ce mai realitate tristă... Suntem bombardați cu vârfuri ale pandemiei, analfabeți, scandal și balast. WC-ul minții, unde toate dejecțiile cognitive ale unora se scurg prin conductele groase ale mediei direct în mințile fragile ale unor concetățeni. Și prin afară e cam la fel... Cine e președintele SUA și ce fel de discurs are? (Voilà la vérité).

4. Avem educație slabă, o societate needucată/neinstruită în mare parte și media e la pământ dpdv cultural (nu se promovează soluțiile la prostie și mediocritate). Ce facem cu aia puținii, „chemații” la cunoștere?! Ce să facem... mulți chemați, puțini aleși! Majoritatea tinerilor geniali, plini de idei noi, modernii, pleacă în afară pe la Stanford și Oxford (și alte câteva) pentru că au creiere neprețuite (și mulți se pierd în marile demografii). Dar nu doar geniile pot fi moderni! Mulți alții au această capacitate. Dar, din nou, mulți chemați, puțini aleși... Unii cresc și cresc și cresc... și când li se oferă șansa de către vreun pervers să facă saltul de la sărăcie/modestie la bani mulți și titluri care nu au loc pe tăblia de la ușa biroului... cad. Și s-a ales praful de modernitatea din ei. Alții nu se pervertesc, rămân frumoși în sensul ăla vechi, grecesc... și la trup și la minte și moral. Dar sunt îngropați în anonimat. Și fie rămân îngropați, fie se ridică din pământ cumva și pleacă... cât mai departe de măcelarii și groparii care i-ar fi strâns de gât. Mulți alții se demoralizează, li se pare că e imposibil să fii modern într-o societate „ortodoxă”, în care autosuficiența, traiu' bun, mațu' plin, casă, bani de vacanțe sunt cuvintele de ordine pentru religia asta a prostiei și pierzaniei. Dumnezeul actual este scopul particular, săturarea prezentului. Și atâtia se închină lui... are mulți misionari și aceștia pe mulți îi convertesc... Săracul Blaga... un idealist și-un fraier. Auzi la el „omul nu trăiește întru imediat și pentru securitate, ci întru mister și pentru revelare”... ce-i, domnule, iluzia asta de adolescent? Băi, Blaga... tu măcar ai fost înconjurat de cei din cercul tău. Pam! Pam! Iată un alt factor anti-modern!!!--- la antipodul subiectului cartezian se afla subiectul contemporan, care e un individualist, un egoist, un egocentric. Nu mai contează ce e adevărat, ce e de făcut, ci contează cine are dreptate. Se pleacă de la om și se ajunge la om. Descartes încerca să plece de la om ca să ajungă la adevăr. Modernitatea înseamnă să vrei să schimbi pentru că schimbarea e necesară, e bună pentru cunoaștere, pentru semenii tăi, pentru generațiile viitoare. Ea nu înseamnă că vrei să schimbi ca să-ți fie ție bine, să ai mai mulți bani, să ai mai multe cărți publicate, să ai mai mulți cățeluși năzdrăvani care îți ling cu plăcere pantofii plini de noroiul corupției sufletești; doar-doar să le arăți calea ca să facă la fel. Să ajungă la fel de REPEDE unde ai ajuns și tu. Jalnic. Dar asta e...

Acum, cel mai elocvent pentru mine și pentru această elucubrație sunt chiar eu (asta e atitudine modernă, plec de la subiect:))) Am crezut că la facultate, după cum spuneam, o să dau de o comunitate perfectă pentru mine. Oameni cu interese comune, oameni de la care am multe de învățat. Oameni de excepție. Așteptările astea mi-au fost dezamăgite în proporție de peste 70%. Nu am aplicat în afară. Nu știu de ce. Simt o nemulțumire continuă. Poate și pentru că sunt poet (îmi place să cred asta) și sunt nemulțumit de realitate în general. Problema e că în poezie nu am probleme să lupt cu realitatea (ba chiar dezamăgirile din realitate mă hrănesc), dar în ceea ce privește aspirațiile mele academice și sociale... îmi vine să renunț la multe. Cum am renunțat la gândul de a deveni politician. De ce am renunțat? De ce am renunțat să mai fiu modern în politică (să schimb, să îmbunătățesc, să repar, să salvez, să fac bine, să revoluționez)? Pentru că ești oprit de mulți, sistemul e supraîncărcat, ușile sunt închise și, mai mult, nu ai nici cu cine să lupți și nici pentru cine să lupți cu adevărat... (sunt demn de dispreț pentru această ultimă parte, dar sunt sincer). Nu simt că am pentru cine să lupt. Și, iata-mă, căzând într-un fel de individualism anti-modern. Mă opresc aici, deși mai voiam să scriu...

Una peste alta, unde ne sunt modernii? Nu știu. Adică îi văd pe mulți pui de moderni. Câți vor deveni moderni și câți sunt precum puii de cuc (care se comportă precum puii păsării unde a fost transportat oul) nu știu. Nu vreau să termin pesimist. Cred că există câțiva moderni. Dar au nevoie de aer, au nevoie să devină vizibili. Ca să nu ne mai învârtim în cerc trebuie să resuscităm modernitatea din cei în care aceasta e în comă din cauza neputinței și din cauza dezamăgirilor suferite. Mai poate umanitatea să se trezească din auto-suficiență? Mai poate părăsi religia scopului particular? Se mai poate umanitatea exorciza de spiritul egoismului secular? Cred că fie suntem pe muchie și în curând vom putea spune că nu, nu se mai poate-- de aici e doar în jos. Fie deja am atins acel moment și suntem în cădere. Nu spun că acum 1000 de ani sau acum 300 era minunat. Nu. Era groaznic din multe pdv. Dar iată ca am progresat. Acum, în afară de tehnologie, nu văd decât regres. Regres moral (mai ales), regres intelectual și regres „politikos” (cu k, da, de pe la Aristotel).

Poate continuăm discuția cu altă ocazie. Speranța mea este că acești moderni fugiți, risipiți, speriați, contrariați, blocați, ascunși, triști, baricadați etc. se vor întâlni cândva undeva... și uniți vor putea să fie moderni nu doar în ei înșiși și pentru ei, ci și pentru societate.