Elucubratie 47- cand mintea-mi e in cusca

Zgomotul imi vibreaza in vertebre;

M-am trezit claustrat intr-o colivie

Pe care nu o mai inteleg.

Sunt prea batran pentru lumea asta.

Am prea multe cearcane

Si prea multe nopti nedormite

Ca sa pot macar empatiza cu

Distractia lor.

Muza mea, contrar asteptarilor,

E prezenta si aici

Prin scarba pe care o port in gat,

In stomac, in plamanii prea plini de

Gudronul de evadare pe balcon,

Unde e ceva mai liniste.

Filosofia nu are sens aici.

Oricat de mult incerci, sub orice forma

O pui...

In van!

Nimeni nu mai asculta,

Nimeni nu mai gandeste,

Mintile lor sunt mintea colectiva...

Adica neantul.

Sunt eu un elitist,

Sunt eu nebun?

Gresesc eu profund?

Nu stiu...

Nu stiu...

Nu stiu...

***

Nici macar cei despre care credeam

Ca au ceva in ei,

Despre care credeam ca nu sunt

Putini cu firea,

Nici macar ei nu mai au nimic.

Sunt mai goi decat sticlele de bere

De pe mese;

Mai goi decat paharele manjite

De rujul prea-dezbracatelor dame

Si de amprentele degetelor care au

Atins prea multe epiderme

Si de parul in care prea multi

Cocosati de ignoranta si-au

Infipt degetele.

Privirea mi-e intetosata de lascivitate,

De lubric,

De vulgar,

De prostitutie sentimentala,

De pornografie vopsita

In culori care nu se potrivesc,

Dar care pun sanii in evidenta.

Rasete ascutite,

Fara continut...

Masculi demasculinizati isi freaca

Burtile.

Femele in calduri isi expun

Ce au mai pretios-trupurile-

Pentru a atrage eventuale

Scurte

Neinteresante

Nevaloroase

Perechi temporare,

Porcos hedoniste.

Forme se preling ca la Dali.

Totul curge, mai putin timpul meu. 

Fiecare minut aici

(Din datorie)

Pare o eternitate.

***

Eu tot visez 

Ca intr-o buna zi

Ma voi putea muta

Intr-o casuta

De la marginea unui sat.

O casuta cu subsol,

Cu biblioteca,

Cu muzica buna

Si cu liniste.

O casuta cu aer.

O casuta cu dragoste.

O casuta cu mine

Neimpartit.

O casuta in care

A ma vinde

Catusi de putin

E imposibil.

Nu stiu daca e posibil,

Dar trebuie sa ma agat

De ceva

Ca sa pot continua.

Altfel as cadea,

Altfel m-as pierde in

Perversiunea descrisa de Jean J.,

Iar eu

Am o teama absoluta:

De a nu mai putea gandi

Cu Mintea Mea...

O tâmpenie estetică

Îngerii îndurerați zbiară după Dumnezeu. 
Arhanghelii sunt așezați pe iarba pătată de sânge. Zac morți, maltratați de cuvinte și de explicații.
Apostolii închid porțile împărăției; Petru e grav rănit. Cu ultimele puteri rostește ultimele cuvinte ale lui Bacovia. Câțiva îngeri încearcă să treacă în împărăție, renunțând la luptă. Săbiile lor îngheață în fața armelor de acum. Limbile de foc se sting. Se sting și cuvintele lor de îndreptare. Porțile rezistă. Cei mai importanți membri ai împărăției sunt momentan în siguranță. Dar porțile sunt zguduite! Precum un berbec în flăcări, flăcările furate de la tot ce a fost sfânt, capul unui nou profet izbește ultimul zid. Alături de el, alți mulți. Săgeți- cuvinte ascuțite- pătrund. Cei puțini care mai susțineau porțile sunt uciși. Berbecul sparge poarta!
Alături de el... mulți, prea mulți. Nu mai există șansă, nu mai există speranță. Timpul a permis ca într-o secundă să treacă mai bine de o sută de ani. Profetului i se alătură toți cei vechi și toți cei după el. Știința, noua dialectică și toate celelalte noi se unesc și se făuresc într-o sabie infinită. Ceilalți apostoli sunt sugrumați și arși în fața Lui. Toți sunt uciși, până și cei care nu s-au născut încă. Se vor naște morți. 
Sabia din mâna voluntaristului îl pătrunde pe Dumnezeu până în abis. Vidul se deschide. Neantul acoperă totul. Întunericul a venit.
Dumnezeu a murit...

Elucubratie 46- Imposibilitatea finalului cu finalitate

Iti inchin tie, ideal, un imn al decadentei,

O elegie lugubra- portret al cimitirului

Din mintea mea.

Iti inchin tie cupa cu venin

Pe care o beau in fiecare dimineata

Si al carei gust persista in corpu-mi toata viata.

Iti inchin tie paharul de raceala,

De nemurire mortificatoare.

Iti inchin toate cupele scarbei,

Toate cupele raului.

Tie, ideal, iti inchin pocalul raului!

Caci tot ce mi-e rau

E provocat de tine.

Tot ce mi-e trist, din pantecele tale

A emers.

Tot ce mi-e lacrima, prin ochiul tau

S-a plans;

Ochiul tau care e ochiul meu.

Deci lacrimi mea nu e lacrima mea.

Lacrima mea este si nu este,

E fiinta, e nefiinta.

Lacrima din ochiul meu, care e ochiul tau,

Care e lacrima mea, care e lacrima ta,

E sinteza!...

Lacrima-i devenirea.

Eu devin tu, proces fara sens,

Caci devenind tu, eu n-o sa mai exist,

Nedevenind tu, oricum o sa mor.

***

Otrava persista,

Inundandu-mi fiinta...

***

Ce acum pe lumea asta

Bun imi e,

Maine se va preschimba-n desertaciune.

Ce maine mi-e bun,

In ziua urmatoare-mi va fi insuficient.

Alerg fara fuga

Dupa ceva ce nu exista,

Lasand in urma-mi

Urme de regret.

Nu am putinta de a apuca

Certitudinea,

Caci idealul meu se schimba,

Se imbunatateste

Si se inrautateste

Dureros de constant.

Ramane un joc de cuvinte,

De emotii, de ganduri

Si de sensuri

Al unui tanar

Pe care noaptea il cuprinde

Teama de a nu muri

Nelamurit...

Elucubrație 45- După poetul lui Nichita

Dacă mă vei atinge îți promit că nu ți se va întâmpla nimic

Carnea asta e foarte bună. Calitate excepțională.

Oamenii pot să mă atingă, unii oameni mă pot îmbrățișa

Și câțiva m-au și sărutat

Fără să moară.

Atinge-mă și tu, acum, cât încă mai poți!

Lipește-ți buzele de ale mele,

Pielea-ți de epiderma mea,

Ca să te simt cât mai departe posibil.

Nu-ți lipi gândul de gândul meu!

Știu că oricum ar fi foarte greu, aproape imposibil,

Dar oricum nu merită, chiar nu merită,

Să cazi în cea mai adâncă groapă- în tine.

Gândul ce-mi străbate mintea

Mă împinge să cad în mine.

Căderea e teribilă și venerabilă

În același timp, doar că uneori vrei să

Ajungi la fund cu riscul de a muri. Dar nu e fund.

Și acum că am lămurit cu mintea și cu gândurile,

Trebuie să te avertizez,

Deși oricum nu știu cine ar putea să încapă

Prin fisura cuantică din mine,

Să nu pui mâna pe ce e dincolo de minte.

"Ceva"-ul nu trebuie atins!

Mi-e frică să îi spun numele

Pentru că nu vreau să îl limitez;

Mi-e frică să îl analizez prea tare

Pentru că dacă aflu că nu e acolo

Sau că nu e nicăieri

O să mă termin.

Adică nu o să mai fiu proces.

Adică o să fiu o piatră.

Nu, dragă, nu îndrăzni să pui mâna

Pe "Ceva"-ul meu!

Nu doar că nu are rost,

Ci nu are sens...

Cel mai bine, pentru că restul pentru voi

Oricum nu există, ci doar pentru mine,

Ia-mi trupul la dans,

Sărută-mi buzele și mâinile,

Ridică-ți rochia,

Închide ochii

Și nu-mi pune mâna pe

Emoție...