Intr-o lume a vanzatorilor de fericire
Si a rețetarilor
Si a sfatuitorilor
Si a indrumatorilor spre bine,
Eu aleg sa propovaduiesc
Neputinta.
D-asta m-au gonit din cetate,
D-asta m-au alungat cu pietre.
Ei nu au inteles
Invatatura la care am aderat
Nevrand și totuși vrand
Cu tot dinadinsul.
Mi-am ars casa sufletului
Ca sa nu ma profaneze
Cu deșertăciunea lor.
Am ramas un nomad,
Un proscris fara o acasa,
Ratacind in mine insumi
De jos in sus,
De sus in jos,
Printre maracini, trandafiri,
Ciuperci, mesteceni
Si iarba verde, dar uscata.
Din paharul meu
Nu a baut decat o mana de
Oameni
Si multi, foarte multi dintre ei,
Cand gustul aromat al poeziei
Si al neobișnuitului
A fost absorbit in gustul amar
Al mintii mele,
Si-au spalat intestinele
Si venele
De serul meu.
Mi-au scuipat pana si amintirea,
Mi-au spus ca nu i-am inteles,
Ca nu i-am iubit,
Ca i-am urat, mintit si inselat.
Dar eu... eu doar am vrut
Sa le dau o doza
De neminciuna, o doza de
"Alta realitate".
Am ramas deci, un om de granita,
Colindator,
Traind mai mult in mintea mea
Decat in afara ei,
Fugar... fugind de intuneric
Prin intuneric.
Nu am retete, nici strategii,
Nu stiu sa dau sfaturi
Nu inteleg multe
Sunt incapabil de a ma plia
Cu usurinta
Pe structuri prestabilite.
***
Nu, nu, iubito,
Nu exista reteta pentru fericire,
Nici in 5, nici in 10,
Nici in 1000 de pasi.
Exista cel mult iubire.
Fericirea, iti vand un pont
Aristotelic,
E prin excelenta performativa.
Si inca un pont
Spinozist:
E foarte rara si se ajunge
Foarte greu la ea.
***
Ridic paharul amaraciunii
In cinstea ta,
Omule care accepti sa bei
Veninu-mi!
Nu uita ca dozele mele mici,
In ciuda scarbei,
Te vor face sa devii imun
La otrava lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.