M-am apucat de o rază,
Mi-am folosit imaginația
Pe post de agățătoare
Și m-am dat pe ea ca pe tiroliană,
Până la capătul curcubeului.
Acolo, după ce am aflat
Că sunt singurul care s-a întâlnit
Vreodată
Cu păzitorul capătului curcubeului,
M-am simțit cel mai bun păstor de nori
Din cetate.
Mi-am chemat mioara cea neagră,
Am speriat câteva sate cu furtuna care
Nu mai venea
Și m-am oprit la orizont.
De acolo am strigat:
"Doamneee!"
Mi-a răspuns o voce de femeie
Care nu descleșta dinții:
"E ocupat. Reveniți
Viața viitoare".
M-am dus cuminte înapoi la oile mele.
Sigur ține cont doamna
Nevăzută
Să mă bage mai înainte la rând
Când termină treaba
Cel fără de timp.
Că de atâtea ori am bătut la ușa
Funcționarului absolut,
Iar el era ocupat de fiecare dată cu
Raportul unu-multiplu și cu eternitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.