Dacă aș avea un vârf de cărbune divin
Aș retrasa liniile vieții.
S-o fac puțin mai puțin complicată,
Fără a-i răpi totuși complexitatea.
Dacă aș avea măcar un ciot de gumă de sters divină,
Aș șterge măzgăleala tristeții și greșelile grijii.
Ca să fac loc pe viață.
Dacă aș avea măcar vopseaua rămasă pe capacul tubului divin,
I-aș da vieții fiecăruia puțină culoare pe suflet.
Ca să avem la ce să ne uităm când ne apucă frica de întunericul lumii.
Dacă aș avea măcar un deget de diluant divin,
L-aș turna-n amarul vieții
Ca să nu ne mai pătrundă deșertăciunea atât de profund.
Dacă aș avea măcar un pumn de resturi de cretă divină,
Aș desena în mintea fiecăruia
Orizontul speranței, formulele mersului înainte, Ca să nu ne mai lovim de țărmurile disperării și ale renunțării.
Dacă aș avea câțiva stropi de cerneală divină,
Aș rescrie legile lumii ca să putem liniștiți
Păși din imediat spre mister.
Dar tot ce am e penița umană.
Și din ea pot doar să scriu...
(Dă-mi, Doamne, gând divin
Să aprindă candele in inimi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.