Iti inchin tie, ideal, un imn al decadentei,
O elegie lugubra- portret al cimitirului
Din mintea mea.
Iti inchin tie cupa cu venin
Pe care o beau in fiecare dimineata
Si al carei gust persista in corpu-mi toata viata.
Iti inchin tie paharul de raceala,
De nemurire mortificatoare.
Iti inchin toate cupele scarbei,
Toate cupele raului.
Tie, ideal, iti inchin pocalul raului!
Caci tot ce mi-e rau
E provocat de tine.
Tot ce mi-e trist, din pantecele tale
A emers.
Tot ce mi-e lacrima, prin ochiul tau
S-a plans;
Ochiul tau care e ochiul meu.
Deci lacrimi mea nu e lacrima mea.
Lacrima mea este si nu este,
E fiinta, e nefiinta.
Lacrima din ochiul meu, care e ochiul tau,
Care e lacrima mea, care e lacrima ta,
E sinteza!...
Lacrima-i devenirea.
Eu devin tu, proces fara sens,
Caci devenind tu, eu n-o sa mai exist,
Nedevenind tu, oricum o sa mor.
***
Otrava persista,
Inundandu-mi fiinta...
***
Ce acum pe lumea asta
Bun imi e,
Maine se va preschimba-n desertaciune.
Ce maine mi-e bun,
In ziua urmatoare-mi va fi insuficient.
Alerg fara fuga
Dupa ceva ce nu exista,
Lasand in urma-mi
Urme de regret.
Nu am putinta de a apuca
Certitudinea,
Caci idealul meu se schimba,
Se imbunatateste
Si se inrautateste
Dureros de constant.
Ramane un joc de cuvinte,
De emotii, de ganduri
Si de sensuri
Al unui tanar
Pe care noaptea il cuprinde
Teama de a nu muri
Nelamurit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.