Orologiul meu nu are cuc,
Nici cocoș,
Ci armăsar.
La început,
Când era nou,
Calul ieșea doar în anumite
Zile
Să galopeze.
Ca să-mi amintească
De faptul că am orologiu.
Ah, și ce frumos era
Când ieșea calul
La galop în
Fața timpului,
Pe potecile vremii.
Acum, după 21 de ani,
Poate o fi rămas fără baterii
Sau de fapt l-o fi trăsnit fulgerul
În limbile-i de neoprit.
Armăsarul iese la galop
Când nu are rost sa iasă
Și, e atât de obosit când ar trebui
Să galopeze,
Că stă acolo tăcut. Aleargă
În el însuși.
Am mers la toți
Ceasornicarii.
Români,
Elvețieni,
Francezi.
Au analizat fiecare piesă a
Orologiului,
Dar nu au găsit nicio problemă.
Așa că,
În loc să schimbe piesele
Sau măcar să le ungă,
Sau barem să mă mintă
Că or să schimbe ceva,
M-au trimis cu armăsarul
La terapeut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.