Elucubrație 155 - Delir

Ți-am prins între coaste pânze de păianjen,

Cu mătase de aur.
Mi-am scos sufletul cu propriile-mi mâini
Și l-am pus în îmbrățișarea neîmplinită
A coastelor tale împodobite.
Am vopsit coastele tale
Cu sânge din venele ochilor mei,
Ca să le dau bucuria coastelor tale de a vedea
Sufletul meu.
Eu nu mi-am văzut sufletul niciodată,
Dar, iată, o parte din tine
Îl va vedea.
În tine, sufletul meu are loc să crească,
E ocrotit
De inima ta și de plămânii tăi
Și mai ales de coastele tale.
În mine, sufletul era înghesuit de gânduri,
Schimonosit de teamă,
Înghețat de singurătate.
Ce bine că doar mâinile mele pot
Trece prin coastele tale.
Dacă și mâinile tale ar fi putut,
Probabil că mi-ai fi lepădat
Sufletul.
Se zbate ca un copil în pântecele mamei,
Dar acest copil
Are aripi
Și vrea să le deschidă.
Nu te speria dacă ți se taie
Respirația
Din cauza sufletului meu.
Aripile sale doar îți comprimă plămânii
Rozalii.
Se potolește repede, e cuminte,
Are doar aspirații de înger,
Dar a prins prea adânci rădăcini pământene
În țărânile din piepturile noastre
Încât s-a înfipt în mușchii tăi
Ca un salcâm.
Uite, ți-au ieșit flori pe piele.
Adună-le, să facem
Gogoși de suflet.
Poate vom fi liberi.
Eu golit de suflet
Și tu preaplină de suflet.
Suntem ușori.
Poate putem zbura
În vid
Totuși.
Aș vrea să îți sărut coastele,
Să pun sărutu-mi,
Pecete pe pielea-ți,
Pe fiecare palmă de epidermă,
Pe fiecare amintire,
Pe fiecare plăcere
Trăită, dar mai ales
Netrăită!
Sufletul meu lovește în tine,
Spune-mi că îl simți,
Chiar dacă nu te doare.
Acum mă înțelegi?
Ți-am dat sufletul meu
Ca să poți fi.
Doar așa putem fi amândoi.
Trebuia să te animez.
Eu pot trăi prin privirea ta,
Care e ca un râu,
Singurul râu a cărui curgere o accept;
Singurul râu pe care nu îl vreau lac.
Singurul râu pe care vreau să plutesc,
Fără să mă opun.
O să îmi iau viață de pe buzele tale.
Muscă-le înainte de a le mușca eu.
Simte-te...
Dulcea mea, lugubra mea.
Am auzit că nu ai mai scris poezie.
Eh, lasă sufletul meu să o scrie,
Tu doar lasă-i mâinile-ți să mă găsească
Și să mă frământe,
Să mă mototolească,
Da, ca pe o ciornă.
Scrie-mă, scrie-mă,
Suflete al meu,
Cu mâinile celei căreia
I-am dat viață!...