Ești departe,
Dar un fragment din sufletul tău,
E prizonier voluntar în sufletul meu.
Așa că ești aici, în mine,
Adânc.
Mă înconjori ca o teacă de mielină.
Te-ai prea subțiat de la atâta distanță.
Simt prăpastia demenței,
Mai e doar un pas până la lacul
Care vrea să mă înghită.
Te-aș elibera, dar nu pot.
Cu prețul morții mele te-aș elibera,
Dar nu pot.
Căci deja
Mi te-ai amestecat în ființă,
M-ai contaminat cu mintea ta.
Și nu mai pot avorta acum
Copilul iubirii noastre
Care îmi crește printre gânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.