Elucubrație 101 - Rănile mele

Rana mea cea mai adâncă,

Cea mai plină de puroi,

Cea mai bolnavă...

E frica

De a nu mai putea

Iubi.

A nu putea să iubești,

A fi incapabil de dragoste.

Iată boala fără de tratament.

În lumea în care nu există

Boli,

Ci doar bolnavi.

Eu sunt bolnavul absolut

Care simte cum

Neputința

Îi umflă venele

Până la refuz.

Oftatul, oftatul.

Oftatul oftatului.

Oftatul lipsei de sens.

Oftatul pierderii Puterii.

Oftatul pierderii puterilor.

Oftatul incoerenței

Versului.

Simt că te iubesc.

Dar simt că nu te pot iubi.

Iată tragedia.

Între legea firii mele,

Puse sub propria-mi

Anatemă,

Și legea dorinței mele,

Dorinței mele

Bune.

Iata-mă mereu

În două lumi.

În două lumi

Incompatibile.

Etern incompatibile.

Am intuit

Și cred că am aflat

Podul dintre lumi.

Să stau pe el

Și să văd cum sub mine

Curge fluviul absolut.

Să contemplez trăirea

Și să trăiesc meditația.

Podul meu e dragostea.

Dar altă dragoste.

E dragostea care e 

Dăruire.

Dăruirea mea

Ție, Celuilalt, 

E darul pe care mi-l 

Fac mie

Redându-mă propriului Eu.

Doar așa am sens,

Doar așa pot să mă adun,

Doar așa... Doar așa...

Fiind nu eu pentru mine,

Ci fiind eu pentru tine.

Prin mine este calea către mine

Dar pot ajunge doar dacă

Fiecare pas e pe drumul

Tău.

Nădăjduiesc, da,

Nădăjduiesc 

Că rănile mele

Pot vindeca 

Rănile altora.

***

-Îți multumesc!

-De ce?

-Nu știu;

Dar nici nu vreau

Și nici nu trebuie

Să știu.