Misterul tău e din fondul cel mai tainic
Al Marelui Anonim.De la felul cum porți între degete țigara,
La felul în care privești sufletu-mi
Până la copilărie.
Știi, de mult îmi imaginez
Cum ne plimbăm, ținându-ne de mână,
Pe potecile unei păduri
Neatinse de om,
Neatinse de rău,
O pădure în care trilurile păsărilor
Încearcă să se ridice la puterea
Râsetelor tale
Care bucură până și serafimii.
Întreg cerul parcă...
Parcă e Cer
Cu tine.
Îmi pare ca Dumnezeu are sens,
Că există,
Că e bun.
Că m-a ascultat dintotdeauna,
Doar că eu, pe fondul nerăbdării,
Mi-am înfundat urechile,
Mi-am acoperit ochii
Și mi-am zăvorât inima.
Semnul existenței lui Dumnezeu,
Semnul pe care l-am cerut
În rugăciunile mele
Cele mai pline de lacrimi,
Ești tu.
Tu, mister a cărei taină înmulțește
Taina lumii
Făcând-o demnă de a fi trăită.
Tu, mister,
Cere-mi să te dezleg,
Cere-mi să te limpezesc,
Cere-mi, cere-mi să te revelez,
În genunchi voi lucra
Și voi șterge suferința ta
Cu prețul vieții mele.
Voi da culoare griului tău
Cu propriul meu sânge.
Cere-mi irealizabilul,
Iar eu cu seninatate,
Ca un Sisif transfigurat de iubire,
Voi resemnifica absurdul.
Cu dragoste, din dragoste, pentru dragoste,
Voi învața stânca să urce singură,
Voi învața Moartea să moară,
Timpul să fie etern,
Neființa să se ființeze,
Iar visul...
Pe vis îl voi învața să se trezească.
Iubirea mea e prea mare pentru a fi
Doar o himeră.
(Rămâne-va neterminată)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.