Elucubrație 136 - Alt dans

Doi oameni dansează.

Strada se îngustează 

La fiecare pas greșit al ei.

Doi oameni dansează.

Ea nu prea știe să danseze.

Strada se dilată

La fiecare tentativă eșuată 

De sărut. 

Doi oameni dansează pe o stradă bizară. 

Timpul se curbează la fiecare

Strângere de mână. 

Doi oameni dansează. 

Ea se grăbește - nu prea știe să danseze.

Timpul se oprește când se sărută. 

Doi oameni se sărută.

Ea... a învățat să danseze.

Elucubrație 135 - La dans

Învață-mă să mă grăbesc, 

Să ard etape,

Să fiu direct -

Mai ales cu mine însumi-

Ține-mă de mână să nu cad în afara mea,

Te țin să nu cazi pe marmură de la prea multul vin.

Sărută-mă, minte-mă că mă mai iubești, 

Spune-mi că te-ai îndrăgostit de mine

Și umple paharul.

Te învăț eu cum sa dansezi

Viața. 

Elucubrație 134 - Sărut

Sărută-mă, să mă săruți 

Ca și cum ar fi prima dată. 

Dar chiar va fi primul sărut,

Căci nu știu dacă visam sau nu

Atunci când ne sărutam

Pe banca parcului mic,

Sub curcubeul de toamnă. 

Să mă săruți cum sărută 

Roua dimineții 

Iarba.

Și să mă săruți cum sărută 

O mamă pruncul

Nou-născut. 

Și să mă săruți cum

Sărută valurile oceanului 

Țărmul 

În furtună. 

Violent...

Frânge-mi buzele

Cu zâmbetul tău. 

În părul tău găsi-voi

Leagănul dorințelor mele.

Privește-mă, priveste-mă

Până când nu o să mai știm

Dacă ochii mei sunt

Privirea ta sau dacă 

Privirea ta e-n ochii mei.

Elucubrație 133 - Omizi

Dragostea noastră e ca un copac

Plin de omizi.

Uneori ne târâm și lăsăm în urmă 

Doar angoase, moarte și spleen.

Așa creștem.

Alteori stăm, tăcem, nu existăm 

Unul pentru celălalt,

Dar visăm la împlinirea androginului.

Așa ne metamorfozăm.

Alteori devenim fluturi

Și ne luăm zborul.

Așa trăim viața nebunește, 

În euforie și grabă, 

De parcă am cunoaște 

Că moartea e aproape.

Elucubrație 132 - Nu mă lăsa

Spune-mi despre tine,

Spune-mi despre cărți, 

Spune-mi despre iubitul tău, 

Sau despre iubiții tăi, 

Spune-mi despre toate problemele

Care nu mă interesează absolut

Deloc.

Spune-mi, spune-mi ceva,

Doar spune-mi,

Vorbește, 

Să nu taci, să nu taci!

Nu te opri,

Chiar dacă îți fac semn,

Sărută-mă,

Fă dragoste cu trupul meu,

Vorbește, să nu taci,

Căci dacă mă lași acum să cad

Din mine cel de-acum,

În mine cel dintotdeauna ,

Voi muri...

Și-am să-mi fac din gânduri 

Ștreang, 

Din amintiri

Scaun,

Din poezie cârlig în tavan,

Din tine

Vinul scump de dinainte, 

Iar din speranțe 

O să-mi croiesc nimicul de după...

Elucubrație 131- Viața/ Palpitații

Orologiul meu nu are cuc,

Nici cocoș,

Ci armăsar. 

La început, 

Când era nou,

Calul ieșea doar în anumite

Zile

Să galopeze.

Ca să-mi amintească 

De faptul că am orologiu.

Ah, și ce frumos era

Când ieșea calul

La galop în 

Fața timpului,

Pe potecile vremii.

Acum, după 21 de ani,

Poate o fi rămas fără baterii

Sau  de fapt l-o fi trăsnit fulgerul

În limbile-i de neoprit.

Armăsarul iese la galop

Când nu are rost sa iasă 

Și, e atât de obosit când ar trebui

Să galopeze,

Că stă acolo tăcut. Aleargă 

În el însuși. 

Am mers la toți 

Ceasornicarii.

Români, 

Elvețieni, 

Francezi.

Au analizat fiecare piesă a 

Orologiului,

Dar nu au găsit nicio problemă. 

Așa că, 

În loc să schimbe piesele

Sau măcar să le ungă,

Sau barem să mă mintă 

Că or să schimbe ceva,

M-au trimis cu armăsarul

La terapeut.

Elucubrație 130 - Trandafirului/Daimonului

Te-am anunțat din timp că te dau afară

Din sufletul meu.

Cu poliția vin, îți spun,

Cu poliția vin!

Ce păcat însă,

Ce păcat,

Că de fiecare dată când 

Încerc să sun garda,

Telefonul mă anunță

Că nu am semnal.

***

Vin și cu pompierii

Să stingă focul din inima mea.

Vin și cu ăștia de la mediu,

Să prevină dezastrul total

Al ecosistemului sufletului meu.

Vin cu armata, fantomă,

Vin cu armata,

Să bombardez toate imaginile

Cu tine.

Te voi anihila.

Ca să fiu liniștit.

***

Și așa am făcut. 

Te-am ucis, dar vai!

Am uitat complet

Că tu îmi intrasei de mult timp

În sânge,

Că numele tău era scris

Pe fiecare perete de celulă.

Și deci,

Ca să renunț la tine,

Trebuie să renunț la mine însumi.

Definitiv.

Irevocabil.

***

Am vrut să o dau eu afară,

Dar, iată,

M-a dat ea pe mine.

Elucubrație 129 - Co-creație (cu IDA)

                                                                                                             co-autor -  Diana Andreea Ilie

Te chem la mine în nopțile albe

Ca să mă scapi de absurdul zilelor negre.

Ca să mutăm mobilele care nu-și au locul în ordine

Am angajat toți demonii coșmarurilor noastre;

Îi plătim în chibrituri aprinse

Și-n chiștoacele de la îngerii decepționați de lumină.

Dacă vii, vino-mi, dar lasă lumea la ușă.

Te las totuși încălțat cu amintirile tale,

Oricum, știi, nu am încălțătoare.

Ia loc, fă-te comod, aprinde-ți o țigară - 

Dor pus la uscat și-mpăturit într-o foiță.

Lasă-mă să-ți umplu cupa cu vin și cu viitor!

Din palme, până pe tălpi,

Îmi port drumul spre tine

Și hartă-mi e doar vocea-ți însetată de numele meu;

Cânt munți de singurătate

Cu buzele care-ți pun sărutu-mi pecete pe piele.

De aici, până unde doare?

De ce taci? De ce-mi taci

Într-o muzică bizară și intimă?

Tăcerea-ți mi-e portativ. Lasă-mă...

Să te recompun din tine,

Fără să imit nici măcar o piesă din ceea ce ai fost.

Și-apoi să mi te fac oglindă

Și să te întreb: care e cel mai adevărat vis al neființei.

Începe acolo unde te naști

Și speri că nu se termină acolo unde mori.

Sau unde te naști din nou.

Fără iubire, nu doar că nu sunt nimic, ci...

Sunt tot ceea ce ești - 

O poezie vie ce-așteaptă să fie prinsă în hârtie

de penița stiloului tău.

Lasă-mă, deci, să-ți fiu om!...

Elucubrație 128 - Pilot - viața mea e un zbor fără parașută

Nu mă mai grăbi!

Nu mă mai împinge!

Oricum toți sărim, nu?

Sau voi mă păcăliți?!

O fi vreun coridor secret

Pentru ăia mai prudenți cu viața.

Sau vreo parașută de salvare.

Dar stai, stai, stai!

Decât să rămân aici singur

Într-o lume de supraviețuitori

Efemeri și nătângi,

Mai bine luați-vă și cheia

de la ușa secretă

Și parașuta blestemată

Și lăsați-mă să zbor

Spre perenitate

Cu toți „naivii” mei 

Care au sărit înaintea-mi,

Nevrând să accepte

Că viața omului

 E doar facticitate.

Paris--- după din ce în ce mai mult vin.

Elucubrație 127 - Filosofică pariziană

Pe buza paharului

Se plimbau două iluzii.

Prima o întreabă 

Pe a doua:

„Cum e să fii trecătoare?”

A doua îi spune primei:

„E ca atunci când bei,

Bucurându-te de vin,

Fără să bagi de seamă

Împuținarea ireversibilă,

Imposibil de evitat”.

A doua o întreabă 

Pe prima:

„Cum e să fii eternă?”.

Prima îi răspunde

Celei de-a doua:

„E ca atunci când,

În funcție de cât de 

Atent ai fost,

Savurezi sau deplângi

Gustul stins, dulce-amărui,

Al ultimei sticle de vin

Din univers...”.

Elucubrație 126 - De dragoste de la Paris 3

Ninge-mi niște amintiri

Și, poate-poate,

Se va răci atât de tare inima mea

De zăpadă,

Încât voi putea reînvia

(Ca pasărea Xineohp).

Știi că eu sunt doar un fulg de nea,

Și trebuie să-mi fie frigul meu,

Să-mi fie răul meu,

Să-mi fie viscolul meu,

Să mă acopăr cu gerul meu.

Când toți ceilalți mor de frig

Eu înfrunt curajos viața ca un Adam

Care a primit a doua șansă.

Elucubrație 125 - De dragoste din Paris 2

Privirea ta mă privește

Fără ca ochii tăi

Să se îndrepte spre mine.

Strângerea mâinilor tale

Îmi încălzește pumnii strânși

Fără să mă atingi.

Buzele tale îmi mângâie

Buzele însetate

Fără ca noi să ne sărutăm.

Gura ta îmi alină 

Sufletul

Cu vorbe dulci,

Fără a-mi rosti nici măcar

Un cuvânt.

Brațele tale îmi sincronizează

Bătăile inimii

Cu bătăile inimii tale

Fără ca noi să ne fi îmbrățișat.

Dar cum se face,

Cum se face, iubito,

Că ochii mei spală

Cu lacrimi de dor

Paharele de vin

În fiecare noapte?

Poate pentru că

Sufletul tău vrea să iasă

Din mine

La plimbare,

Spre trupul tău,

Lăsând goală carcasa

Bolnăvicioasă.

Poate pentru că...

Trupurile rămase temporar

Fără suflet

Plâng lacrimi de isop

Spre a se albi ca neaua.

Paris--- după și mai mult vin 

Elucubrație 124 - De dragoste de la Paris 1

Precum lumina semilunii

Pătrunde în privirea-mi

Umplându-mi mintea 

De imaginea lumii,

Tot așa,

Tot așa, iubito,

Dragostea ta îmi

Penetrează pereții inimii

Săturându-mi viața de sens.

Dar de ce, de ce, iubito,

Dragostea ta

E mai acoperită de 

Absențe

Decât e luna de 

Nori.

--Paris, într-o noapte de dor, după pahare de vin...

Elucubrație 123 - Dor

Mă umplusem de atâta dor

Încât toate izvoarele

Privirii 

Țâșniseră

Precum țâșnește căldura din

Soare. 

Inima ta s-a așternut în mine

Precum o pană 

La început, 

Iar apoi,

Cu și fără voia mea,

Precum o picătură de cerneală 

Ama Iro

Într-un potir cu apă. 

Încet m-am pătruns 

Cu tine.

Și doar după ce devenisem

Albastru

Am înțeles că sunt apă. 

Pană atunci credeam că sunt

Doar

Interiorul potirului.

Mi-a luat mult să mă obișnuiesc

Cu mine

Albastru

Pe dinăuntru. 

Cam cât îi ia înțeleptului 

Să se obișnuiască 

Luminii soarelui

La ieșirea din peșteră-

O viață întreagă 

Nu-i de-ajuns...

Elucubrație 122

Ia-mă de mână, 

Ține-mă bine, strâns, dar 

Să nu doară. 

Să nu-mi dai drumul,

Să strigi dacă sunt prea greu,

Hai, te rog,

Amice, 

Prietene, 

Iubite,

Mai rabdă-mi un strop de abis,

Un pahar de cădere, 

O scrumieră de vertij,

Un cazan de durere.

Ține-mă bine, strâns,

Mai e puțin și vin pompierii

Să monteze trambulina.

Atunci când îmi dai drumul

O să cad, o să cad,

O să cad adânc, 

Dar o să sar

Acrobatic și circăresc

Tot în mine însumi. 

Nu te teme.

Nu te teme.

Mi-a ieșit din prima fără repetiții. 

Nu se încearcă pierderea proprie. 

Nu poți încerca să cazi din tine.

Doar cazi.

(La fel cum nu poți încerca să fii.

Doar ești.)

Și vii înapoi. Neapărat. 

Altfel, cine dracului să termine pachetul

Omului care s-a lăsat de fumat?