Dragostea noastră e ca un copac
Plin de omizi.
Uneori ne târâm și lăsăm în urmă
Doar angoase, moarte și spleen.
Așa creștem.
Alteori stăm, tăcem, nu existăm
Unul pentru celălalt,
Dar visăm la împlinirea androginului.
Așa ne metamorfozăm.
Alteori devenim fluturi
Și ne luăm zborul.
Așa trăim viața nebunește,
În euforie și grabă,
De parcă am cunoaște
Că moartea e aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.