Ține-mă de mână până să cad,
Da, strânge-mi mâna în mâna ta
Ba gingașă, ba senzuală,
Ba reumatică,
Dar nu uita să-mi dai drumul.
O să rămân ca o pană
Până când te dezlegi de mine.
Apoi, îmi voi relua natura
Prefăcându-mă în plumb.
Nu, nu mă preschimb înainte.
Dacă alunec?
Uite ce instabil sunt!
Acuma pic.
Și nu, nu vreau să
Te trag după mine.
Vreau să rămâi sus
Și să verși doar o lacrimă,
Doar una,
Nu de durere, ci de alinare.
O lacrimă de alinare,
Să-mi fie pernă
În somnul fără de vis
Al căderii
Bucății de plumb.
Nu, nu te uita
În jos. Riști să înțelegi
Abisul.
Și apoi... îți schimbi,
Fără de voie,
Natura.
Și te faci de plumb.
Și apoi
Trebuie să cazi.
Orice bucată de plumb cade
Mai devreme sau mai târziu.
De obicei mai devreme.
Nu o susține
Pânza de aer
A speranței.
P.S. Șterge-mi chipul cu părul tău
Dat pe-o parte,
Dar nu-l lăsa să se imprime...
(nu simt că merge în poezie, dar trebuia pusă undeva, căci altfel mă bătea daemonul:))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.