Eu nu sunt de pe-aici;
M-am trezit buimac
Printre voi
Și nu știu ce să fac
Cu atâta libertate.
Mi-am zis:
„Am să uit cine sunt”,
Dar nu mi-a mers.
De fiecare dată
Când am încercat să fiu
Ca voi
Mi s-a pus un junghi
În suflet.
De fiecare dată când
Am ascultat
Lenea spiritului vostru
Fără să vă opresc
Mi-a început inima să
Plângă,
Mi-a zis că vrea să
Se resemneze.
Și mi-a dat pumni
În piept.
Eu am fugit,
M-am ascuns,
Ca să nu vedeți
Cum se îngenunchează
Din inimă.
Eu... Eu am tot încercat
Să mă adaptez,
Să-l fac mândru
Pe Darwin,
Dar tot ce mi-a ieșit
A fost să-l fericesc
Pe Kierkegaard.
Voi nu prea regretați
Și când vi se pare
Că o faceți,
De fapt,
Doar vă pare rău.
Mă copleșește sentimentul
Propriei ființe!
Oameni buni,
Nu știu dacă v-ați simțit
Voi pe voi înșivă
Vreodată.
E ciudat...
Pentru mine,
E ca și cum
M-aș plimba pe soare
Cu o găleată plină
Cu semințe de întuneric.
...căci omul se naște greu.
RăspundețiȘtergere