Elucubrație 107 - Dacă ar fi să-mi fie ultimele clipe

 Dacă ar fi să-mi fie

Ultimele clipe
Acestea din fața
Ființei mele,
Aș scrie o poezie...
Ce-aș putea să fac mai mult?
Știu, ți-aș dicta-o ție
De-ai fi aici lângă mine.
Să mă simt și eu
Poet adevărat
Cu inimă de armăsar
De lumină.
Versul meu...
Versul meu de pe urmă
Nu ar fi furios,
Nici nu ar fi
Un blestem.
Iată că viața ne
Blesteamă pe toți
Într-un fel.
Pe unii mai devreme și mai
Puternic,
Pe alții - târziu, foarte târziu
Și chiar și atunci,
Lovitura e ca o mângâiere,
Nu ca un cutremur
În timpul unei furtuni
Ală cărei fulgere d-abia se văd,
Lucesc mistice,
Prin norii grei de fum
Vulcanic.
Nu... ultimul vers.
Ultimul vers e de lacrimă
De bucurie.
E de lacrimă
De inimă.
Am învățat greu să mă
Plâng
Mie însumi. M-am tot
Plâns
La oameni.
Of, Doamne...
De ce o fi așa?
Să le spui oamenilor lucruri
Mângâietoare
Doar când îți iei la revedere?!

***
Lacrima pentru părinți
Mi se varsă
Direct în sânge.
Și uite,
Uite,
Tensiunea parcă se domolește,
Ca să pornească din nou
Puternic
Ca un pendul absurd
Care măsoară ceva
Ce nu poate fi măsurat.
Lacrima pentru prieteni,
Cei puțini, dar plini
De raze de stele,
Se varsă dintr-un ochi
În altul.
Ce-aș vrea să-i mai privesc.
Să răd, să rădem.
Lacrima pentru soră
Se varsă, se varsă,
Se varsă,
Undeva în mine,
Undeva în mai multe locuri.
Simt o inundație peste tot,
O inundație blândă, de parcă
Aș ști să respir
Sub apă.
Lacrima pentru tine,
Iubito,
Se varsă din inima mea
Pe buzele tale.
De pe buzele tale,
Ea înoată încet,
Pe sângele tău.
Până la inima ta, iubito.
Tainic,
Își face cuib în ea
Și se topește
În suflet.
Oh, iubire, mai trăiesc și eu
În inima ta
Mare și tânără
Și puternică.
Mai trăiesc și eu puțin.
Te rog, te rog,
Cu ultimul vers, iubito,
Fii fericită. Fii fericită!
Să pot să fiu și eu fericit,
Să pot să fiu și eu bine,
În miezul sufletului
Inimii tale...