După sărut,
Se pune pe suflet
Apăsare.
Se presară
Teama că totul
Se va duce
Într-o clipă.
Se masează
Sufletul
Cu gânduri ca:
"Toată viața
Mea
A fost de fire albe
La vârste fragede.
De ce nu,
Dar de ce nu,
Poate fi și ea,
De fire blonde
Măcar?!
Mai ales când am
Avut toate șampoanele
Si toate balsamurile."
Se crestează sufletul
Încet si repede
Simultan.
Se pun în proaspetele
Vechi răni
Căței de îndoială
Și fire de deznădejde.
Mai presărăm
Foame de sens
După gustul
Ironicului divin.
La final, introducem
Sufletul
În cuptor.
Adică în om.
Lăsăm acolo
Până când
Nu mai rezistă,
Până când auzim gemete,
Până când se zbate
În el însuși
De frică, de furie,
De revoltă, de absurd.
Când cedează,
Când cedează...
Când lesină sufletul
Atunci e gata.
Se servește
Cu un pelin rosé
Și se poate manca
Avec les deux mains.
Barbarisim.
De către cine?
De către cine
A comandat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.