Uite cum mă strânge,
Uite,
Ca o cravată.
Inima o strânge
Gândul.
Lacrima o picură
Oboseala.
Uite cum dispare
Aerul
Si uite, uite,
Că pare ca nu mai
Vrea
Să reapară.
Plămânii îi sugrumă
Frica.
Frica se naște
Din frica fricii.
Din gând,
Din interpretare.
Mi-e teamă, mi-e teamă,
Mi-e teamă
Să pun capul
Pe pernă.
Dacă nu mă
Mai trezesc eu?
De trezit, cineva
Se va trezi,
Mi-au zis doctorii.
Dar daca nu voi
Fi eu?
Eu unde mă voi
Fi pierdut
In mine însumi?!
Mamă, tată,
Doamne!
Doamne!
Ce-am făcut să merit
Biciurile astea?!
De ce, de ce,
Cum de e permis?
Urechile,
Urechile îmi țiuie
Pe ritmuri
Armonizate anxietății.
Peste tot
Găsesc
Refugii.
Orice refugiu e încă
O sapă mai adânc.
Și nu,
Indiferent
De suferință,
Indiferent de
Teamă,
De oboseală
Și de disperare;
Oricât de greu va fi
Misiunea mea e să
Nu las sapa
Să crape
Pojghita
Pe care stau.
Căci nu,
Nu se mai poate
Răsări
Ca pasărea Phoenix...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.