Elucubrație 62- Aseară

Aseară te-am visat
Nu am avut curajul să îți spun
Despre asta. 
Pentru că tu oricum nu ai timp
Pentru mine.
De ce ai avea timp pentru un
Tinerel
Romantic
Care ascunde în trupul lui
Un copil bezmetic?!
Oricum, am zis să scriu despre vis
În speranța că îl pot prelungi
La nesfârșit
La mine în minte.

Dansam, da, deși eu nu știu
Să dansez prea bine,
Pe Tchaikovsky
Și spărgeam nuci.
Tu conduceai, normal,
Că doar ești mult mai matură.
Eu urmăream,
Doritor să te învăț.
Îmi păsa și de dans, 
Dar cel mai mult îmi păsa de 
Tine.
Să nu te scap,
Să nu te lovești de stângăcia mea
Sau de vorbele pe care
Îmi imaginam că ți le șoptesc
Sau de gândurile care se înghesuiau
În minte.
Rămăsesem mut, dar dansam
Și era atât de frumos.
Tu mai zâmbeai din când în când,
Iar eu deveneam
Din ce în ce
Mai fascinat de mâinile tale,
De încălțări,
De zâmbet.
Te-ai prins!
Da, mi se părea imposibil să te privesc
În ochi.
Credeam că o să mă reîndrăgostesc
Tot de tine
Și în vis
Și că o să mor de la saturație.
Bine că stăteai pe vârfuri
Și ochii tăi erau exact la nivelul ochilor
Mei.
Puteam deci să privesc
În sus, în jos,
În josul părții drepte,
Oriunde.
La un moment dat, când muzica se auzea
Mai încet,
Mi-ai atins cu degetele tale perfect construite
Chipul meu perfect asimetric
Și mi l-ai întors spre privirea ta.
Am închis ochii de frică,
Dar am simțit prezenta buzelor tale
Foarte aproape de urechea mea.
Am început să tremur.
Violoncelul tău a început să urce, să urce,
Să urce până la Dumnezeu.
Am deschis ochii
Și am văzut ceva atât de rar,
Atât de dificil...
Splendidul.
Aveam splendidul în brațele mele, atât
De aproape, atât de...
Visul s-a terminat.
Nivelul de fericire s-a prăbușit mai jos
Decât nivelul măsurabil.
Dorul de ceva ce nu am avut niciodată,
Dorul paradoxal al omului de graniță,
Depășise granițele suportabile
Așa că am început să fac
Ceea ce trebuie făcut pentru a mai suporta
Viața.
Să muncesc...

Am eșuat să prelungesc visul...
În cazul tău
Se pare
Că am nevoie de toată
Realitatea posibilă.