Cand Oamenii isi pun masti de oameni
Din ochii Infinitului curg lacrimi de piatra,
Impinse de un sange gros, plin de regret,
Coagulat de oboseala si de suferinte.
Unde esti? Te-am strigat, te-am tot strigat.
N-ai auzit?
Cum asa? Nu ai intrat la mine in minte
Ca sa auzi?!
Nu ai patruns in sufletul meu ca sa simti
Dorul, vibratia teribila a tuturor fibrelor
Fiintei mele?!
Oh, ti-am dat cheie! Ti-ai pus-o la ureche.
Sau poate la picior sau la nas.
Nu stiu unde e.
Deschide-te ca sa ma deschizi.
Nu cauta bezna si aneantizarea din spatele
Ordinii!
Nu cauta civilizatia care a nimicit
Buna noastra salbaticie!
Nu cauta norma care te leaga
Cu lanturi fierbinti!
Nu cauta durerea
Si nici dezamagirea...
Ele vin si singure, mereu.
Cauta fericirea, iubirea,
Iertarea si pacea.
Ele vin la noi doar daca le chemi.
La cei care nu poarta masti
Pentru a fi ei insisi
Vin singure,
Dar noi trebuie,
Noi trebuie...
Sa ne sfortam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.