marți, 28 aprilie 2020

Elucubrație 72- Pedepse transgresive

Se spune că în imaginație pot să fac ce vreau,
Iar acum vreau să fac dreptate.
Nu mie. Vreau să fac dreptate
Întregii lumi!
Iubiți oameni, iată dreptatea!

Criminalii, violatorii și alte scursuri
Să fie obligați să sape gropi
Și apoi să le astupe
Pentru a primi o bucată de pâine și
O cană cu apă.
După ce mor de la absurd
Sau de la epuizare,
Să fie puși pe fundul unei gropi
Și pentru 3 zile, orice
Virgină care vrea
Să se elibereze de lichide
Pe ei
Are tot dreptul, ba chiar se recomandă.
La final li se dă foc.
Politicienii corupți și coruptibili,
Adică aproape toți,
După ce vor fi parcurs
Un lung circuit obositor
(cu grele cruci în spate)
Și după ce vor fi suportat
Pietrele și flegmele
Oamenilor,
Vor fi spânzurați în fața
Instituțiilor pentru care au lucrat.
Oamenii care perturbă ordinea publică
Vor fi castrați
Pentru a nu mai produce replici.
Niciodată chimic.
Artiștii... va trebui să fie biciuiți
Pentru eșecurile lor
Și pentru ceea ce au făcut
Pentru inspirație sau pentru muze.
Profesorii incompetenți
Vor fi exilați.
Bârfitoarelor, bârfitorilor
Și de fapt, oricărei specii de țață,
Indiferent de vârstă,
I se va tăia cel puțin (inițial)
Limba.
Erudiților care se închid în turnurile lor
De fildeș,
Enciclopediștilor cu aer de mireasă
Și de fapt tuturor intelectualilor
Care se cred sau care s-au crezut vreodată
Zei ori net superiori celorlalți
Vor fi scuipați de orice inferior
Dorește să facă asta și
Li se vor retrage toate drepturile asupra
Scrierilor.
Și le vor fi arse toate publicațiile.
Și vor fi transformați în anonimi.
Nu vom uita să le oferim
Săpun și funie
Ca să ne asigurăm că vor pleca
La fel de interesant și de înfumurat din scenă.
Oamenii care au făcut bani
Nejustificați
Vor fi repartizați în industria grea.
Dacă se opun,
Vor fi împușcați
Întâi într-o mână,
Apoi în cealaltă,
Apoi în picioare.
Vor muri de la sângerare, nu de la glonț.
Pedofilii vor fi chinuiți
În mijlocul orașelor
Până când vor zbiera precum
Copiii.
Afaceriștilor profitori sau afaceriștilor
Care au exploatat oameni
Li se va confisca totul
Și li se vor tăia degetele
Și organele genitale sau sânii.
Și prostovanii vor fi sterilizați.
Falșii, mincinoșii și cei care au înșelat
Vor fi dezbrăcați
Și expuși timp îndelungat
În piețe.
Nimeni nu îi va apăra de
Publicul însetat de sânge,
Pâine și circ.
Cârtitorii și alți vorbitori de prostii
Vor fi bătuți cu nuiele.
Cei agresivi în pat,
Care își rănesc partenerii,
Vor fi deposedați de lucrurile lor
Preferate.
Oamenii fără speranță vor fi arși.
Depresivii exilați succesiv.
Nebunii vor fi linșați în secret.
Toți cei care se lasă ispitiți
Și cei care ispitesc
Vor fi otrăviți, dar nu letal,
Ci suficient cât să se chinuie.
I-am uitat pe mulți, dar
Sunt cu toții trecuți
În cartea sufletului fiecăruia.
Sufletul omului vrea dreptate,
Iar noi i-o vom da!

E bine, nu? Să fie dreptate!
Am uitat să spun ceea ce e cel
Mai important...
Ipocriții, da, ipocriții
Și toți ceilalți niciodată vinovați
Vor fi legați pe tronuri de bronz,
Încoronați cu spini
Și vor fi răniți ziua întreagă
Cu instrumente
Care provoacă dureri cumplite.
Seara, după ce leșină, vor fi tratați
Și vindecați.
Pedeapsa lor trebuie,
Pentru a fi dreptate,
Să nu fie întreruptă
Niciodată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.