Elucubratie 69- Despre conditia omului de granita IV

Toata viata m-am intrebat cum sta treaba cu dragostea. Bag de seama ca si fratii si surorile mele s-au aflat de mai multe ori in fata acestei problemele cu rang de aporie. E foarte greu sa impaci toate elementele din aceasta pictura. La noi dragostea are multe, foarte multe culori, care trebuie sa ajunga pe panza. Nu ne prea pricepem nici sa pictam si nici sa imbinam culorile si, prin urmare, ii suparam de cele mai multe ori pe oamenii. Spun ca si-au pierdut vremea in galeriile noastre. Ca se asteptau la ceva cu adevarat spectaculos sau macar la ceva digerabil din punct de vedere estetic. S-au lovit de combinatiile noastre dezastruase si au fost dezgustati, confuzia despre structura noastra li s-a intiparit in minte. Iarasi, eterna noastra problema- nu bate casa cu masa sau mai exact, ceea ce spunem, ceea ce facem, ceea ce simtim si ceea ce gandim sunt patru elemente neomogenizabile pentru ei. Noi ne-am cam obisnuit cu noi insine si cu imposibilitatea de a ne schimba in functie de cerintele lor rezonabile...

Inainte de a continua, vreau sa mentionez un lucru relevant pentru toti oamenii pe care noi, astia de la granita, ii suparam cand nu le primim\acceptam "ajutorul". Nu avem nevoie de cuvinte dragute, de incurajare- ele ne fac rau, pentru ca nu credem in vanzarea de fericire. Crizele noastre, diurne sau nocturne, nu vor fi niciodata (sau aproape niciodata) anulate de ceva ce le puteti oferi si altora. Daca insistati, o sa ne plesneasca venele si o sa ni se umfle pungile de sub ochi si o sa fumam si mai mult (si o sa va si blestemam sa ne aveti pe constiinta). Nu avem nevoie nici de discutii despre vreme- pentru ca ne dau impulsuri vomitive, iar noua ne este frica de astfel de fenomene fiziologice. Nu avem nevoie de "ce mai faci?"- uri de complezenta si uneori nici de "ce mai faci-uri"-uri sincere. Asta nu inseamna ca pe cele din urma nu le apreciem, ba da, dar discutiile care ar rezulta de acolo ar avea de fiecare data aceeasi finalitate- o incercare inutila din partea dvs., exasperant de repetitiva, de a ne incuraja sa traim. Combustibilul vietii noastre nu se gaseste nici in imbarbatari si nici in vorbe bune. Nici de discutii despre carti nu avem nevoie de cele mai multe ori. Suntem uituci si supararea in singuratatea noastra neintrerupta ne toceste mintea. Si da, evident ca ne enerveaza sa citim si sa gandim si sa aparem (si mai mult, sa fim chiar) tot nestiutori. Si nici nu va puteti abtine din a ne spune ca "ma gandeam ca stii treaba asta" sau "dar nu ai citit?..." sau "dar chiar tu mi-ai zis candva despre cutare ca a zis nu stiu ce". Concluzia e ca va salvam de o dezamagire conversationala prin tacerea si refuzul pe care vi le acordam cu aparenta nonsalanta. Dar ne pasa, sa nu va indoiti. Si apreciem.

Bun... Revenind.

Noi suntem, si recunoastem asta, cei nerezonabili, cei care nu pot argumenta pe intelesul oamenilor nevinovati. Neputinta noastra, care la inceput ii fascina, acum ii lasa reci. Probabil ca se plictisesc sau cine stie. Crezul nostru ne spune ca trebuie sa incercam sa nu vorbim despre naturile pe care nu le cunoastem. Ei vorbesc despre noi tot in termenii lor. Monismul lor metodologic ne uimeste si ne inspaimanta in acelasi timp. Dar ne asezam in bancile noastre, tacuti. Si tacerea noastra ii supara. Aparent, daca argumentam pentru ceva nu e bine pentru ca argumentele noastre nu se sustin in sistemul lor de gandire. Daca ne manifestam prin diverse acte, vom da rateuri in mod inevitabil, fie ca radem sau ca plangem (noua ne este foarte greu sa ne dezicem de extreme) vom fi persecutati sau, si mai rau, umiliti. Ne vor ataca folosindu-se de propriile noastre arme. Daca tacem, inseamna pentru ei ca ne resemnam si deci ca nu ne pasa. Deci suntem indiferenti si ipocriti. Adica mincinosi. Nici asa nu e bine.

Singura solutie apare in coltul mintii pe acorduri de elegie. Trebuie sa disparem pentru a nu le mai provoca fel de fel de probleme oamenilor. Dar si aici sunt 2 dificultati conexe. 1) Ne e foarte greu sa renuntam pur si simplu la ceva sau la cineva fata de care, in modul nostru propriu (indezirabil pentru ei), simtim o forma de iubire. 2) Chiar daca am putea sa depasim aceste dificultati personale, brutala rupere totala  (in act doar, pentru ca din minte nu te poti hotari pur si simplu sa scoti sau sa bagi pe cineva) ne-ar distruge, iar distrugerea noastra va fi interpretata fie ca lasitate, fie ca sfidare, fie ca lipsa de recunostinta fata de atentia pe care oamenii ne-au acordat-o mai mult sau mai putin. "Oricum ai da-o, tot nu e bine".

Concluzia imi pare uneori clara, anume ca pe omul de granita mai bine il eviti daca nu esti pregatit sa suferi alaturi de el. Relatia cu un OG e cel mai bine descrisa de cuvantul "contrast": alb-negru, prezenta totala-absenta absurda, exuberanta-dezamagire, placere-durere, orgasm-dysphorie post-coitale etc. Omul de granita nu stie cum sa picteze cu sentimente sale panze pentru oamenii pe care ii iubeste, dar incearca. El vrea sa iubeasca si sa fie iubit, dar se impiedica de intrebari, de suparari, de absente, de lacrimi, de tot felul de stari si nu tine pasul cu omul alaturi de care se plimba prin viata. Lasati-l deci sa se plimbe singur de la bun inceput sau va rog ajutati-l sa se ridice atunci cand cade. Si tineti minte bine ce va spun: va cadea de foarte multe ori si uneori va trebui chiar sa il luati in brate daca vreti sa-l tineti pe langa voi. E ca o cruce grea. Si nu duce la mantuire pentru ca omul de granita e sortit damnarii. Nu stiu unde duce, daca duce undeva, daca "merita", dar ideea ramane aceeasi. Pentru binele speciei noastre pe cale de disparitie (in curand vor ramane doar savanti si idioti) va rog sa nu uitati ce v-am zis.  

Repet, problema ramane pentru noi un fel de "aporie sufleteasca"...

P.S. Omul de granita spera ca iubirea adevarata exista, desi din punct de vedere rational, se dezice constant de ideea asta. Nu crede ca iubirea din povesti e posibila. Daca va place Omul de granita si credeti sau ati crezut ca Dragostea adevarata exista, noi, Oamenii de granita, va rugam sa-l ajutati si pe OG sa realizeze ceea ce in limbaj contemporan se numeste "a leap of faith". El e cam sceptic si neputincios de multe ori.