Elucubrație 100 - Călătoria spre mare

Unde e marea asta

De care îmi tot vorbești?

Se ajunge acolo cu trenul?

Dar cu avionul?

Dar cu piciorul?

Cum să nu?

Trebuie să se ajungă

Cumva la mare.

Văd bine că orice

Mijloc de transport

Pe care îl folosesc

Nu mi-e de-ajuns,

Nu mă duce la destinație.

Poate se ajunge cu

Mintea.

Dar cu imaginația?

Dar cu sufletul?

Cum să nu?

Nici așa nu se ajunge

La mare?

Nu se poate.

Doamne, m-am pierdut.

Sunt atât de pierdut.

Dar iată harta-mi.

Ea... privește pe geamul

Trenului care merge la mare.

Dar cu sufletul deja

Înoată în apă.

Ea va ajunge la mare.

Căci e în ambele călătorii

Deodată.

Am înțeles, Doamne,

Acum am înțeles.

Trăsura vieții

Nu se urnește din loc

Decât dacă trag la ea

Și calul cu logos

Care știe drumul

Și calul fără de logos

Care are puterea.

Elucubrație 99 - La distanțe și despărțiri

Ne desparte un deșert.

Ne desparte o lume.

Ne desparte un timp.

Ne desparte o mare de oameni.

Atâtea lucruri

Și atâtea locuri

Și atâtea vremuri

Ne despart.

Dar noi...

Noi suntem atât,

Atât de aproape.

Te port în mine

În fiecare lacrimă,

În fiecare zâmbet,

În fiecare amintire.

Buzele tuturor 

Femeilor

Au gustul buzelor tale.

Atingerea oricărei

Femei

E atingerea ta.

Te văd,

Te simt,

Te am,

În toate gândurile,

În toate lucrurile

Și în toți oamenii,

În toate locurile

Și în toate timpurile.

Te aștept oricât;

Fii cu oricine!

Eu te voi iubi

Smerit.

Mi-e de-ajuns

O clipă

Cu tine,

Fie ea și 

O clipa de lacrimi,

Ca să simt

Că am trăit

Întreaga mea viață

Alături de tine;

Prin tine...

O clipă, un moment,

O secundă.

Dă-mi un sărut

Și voi muri liniștit

În brațele

Amintirii tale...

Elucubrație 98 - Ochi de privit, nu de văzut

Eu pot doar

Vedea

Cu ochiul meu.

Dar cu ochiul 

De la tine

Pot privi.

Am miopie.

Îmi mai trebuie 

Un ochi,

Doi,

Trei,

Mai mulți.

Am și astigmatism.

Toate privirile

Mi s-au pus în ochi

Și toți ochii

În privire.

Eu nu pot privi

Decât prin 

Ochiul alterității.

De văzut m-am săturat

Să văd.

Toată lumea vede.

Privește, e toamnă 

În ochiul meu.

Toamna mea nu se vede.

Toamna mea se privește.

Ah, am uitat.

Nu poți privi

Toamna-mi

Decât prin ochiul meu.

Dacă-ți place

Anotimpul ăsta,

Scoate-l din buzunar

Șterge-l de praf,

Scutură-l de scame

Și pune-l acolo

Deasupra buzelor

Cărnoase.

Și vezi-mi frunzele

Căzând...

Elucubrație 97 - Trecerea de la ''ce''-ul primordial poetic la ''de ce''-ul universal filosofic

Ce e viața,

Dacă nu o mare

Unică,

Ale cărei valuri

Vin și vin

Și se sparg

Și iarăși se sparg

De țărmuri

Într-un ritm 

Nehotărât

Și de neînțeles?

Ce e viața,

Dacă nu e o

Adiere de vânt 

Care îi trece pământului

Pe la ureche

Fără să o bage de seamă?

Ce e viața,

Dacă nu e o cădere

De piese

De puzzle,

Piese care se scurg

Din lucrarea finală

De la început?

Ce e viața,

Dacă nu e iluzia

Naivă

Că valurile nu vor

Mai înghiți

Următorul castel de nisip

De pe mal?

Ce e viața,

Dacă nu e precum

Un strigăt

De copil speriat

Pe care l-au pierdut

Părinții

În mijlocul pădurii?

Ce e viața,

Dacă nu e precum

O glumă

La care râzi

Și râzi

Și râzi

Până când îți amintești

De lucruri esențiale

Pe care trebuie să le faci?

Ce e viața,

Dacă nu e precum o

Rugăciune

În mulțime,

O rugăciune pe care,

Totuși,

Doar tu singur

O simți vibrând

Și emanând,

O rugăciune

Pe care doar tu

O auzi?

Ce e viața, Doamne?

Sau nu,

Nici nu vreau să știu

Ce e,

Vreau să-mi spui

De ce e viața, Doamne.

De ce?

De ce e viața

O mare,

O adiere,

O cădere,

O iluzie,

Un strigăt,

O glumă,

O surdă rugăciune?

Ultima intrare în sinagogă - Amfitrion

Mulțumiri doamnei Oana Camelia Șerban pentru ajutor și pentru faptul că m-a onorat cu invitația de a publica. 

Sursa- Amfitrion 3-4/ 2020

Elucubrație 96- 20 de ani

20 de ani de cușcă,

20 de ani de colivie,

20 de ani de glob de sticlă,

20 de ani de cutie.

Câți ani ai?

20 de ani.

Cum?

De încercări

De ieșire

Din cuști,

Din colivii,

Din globuri de sticlă,

Din cutii.

Vocea:

„Ai grijă ce găsești

Afară!”...

Să cânte...

Elucubrație 95 - Prea tânăr

M-am supărat pe univers.

I-am zis să-mi dea totul

Si el,

El,

În nemernicia lui

Mi-a dat totul

În forma-i precoce.

Mi-a dat o floare

De colț 

Care d-abia a văzut 

Lumina soarelui,

Lumina aspră 

A soarelui,

De după blândul 

Întuneric placentar.

Oricum aș ține 

Totul în mâinile mele

Tăbăcite

Îl rănesc. 

Oricum totul e fragil, 

Dar să fie și atât de

Tânăr...?!

Doamne, Doamne,

Cum să iubesc

Curat

Ceea ce întinez

Până și cu privirea-mi

Deșartă?

Doamne, cum să mai

Aștept 

Când tu mi-ai dat acum

Ceea ce am așteptat 

Deja

Atât de mult?

Nu ți-e milă?!

Știu, parcă-ți și văd 

Rânjetul. 

Te amuză, nu?!

Să mă vezi cum 

Trebuie 

Să-mi înlănțui

Fiecare gând, 

Cum trebuie să-mi

Combat 

Fiecare pornire,

Cum trebuie să-mi 

Calculez

Fiecare mișcare 

Ca să nu-i rup vreo 

Petală.

Râzi!

Râzi!

Vezi să nu ți se aplece,

Doamne,

Până și Dumnezeilor

Li se apleacă 

De la prea mult râs.

Sau vezi,

Și mai și,

Să nu-ți strici

Cu atâta joacă 

Jucăria care te

Amuză atât de mult.

Dacă-i forțezi prea tare

Rotițele

Și șuruburile 

Și arcurile

O să se rupă. 

Și după cu ce te mai

Joci?!

Deja, uite, i s-a rupt

O bucățică. 

Chiar două. 

Ba nu, trei!

Of, Doamne,

Cel mai tare mi-e teamă 

Că nu cred

Că te mai

Pricepi

Să-ți repari jucăriile

Preferate...

Elucubrație 94 - Ea era la pian

Ea era la pian,

Eu ațâțam focul

Și-n fiecare văpaie

Erau notele Ei,

În fiecare flacără

Era privirea Ei,

În fiecare undă

De căldură

Era pulsul Ei...

Și cum mă încălzeam

La muzica ei

Ascultam focul

Cum cântă...

(Ce păcat că totul

Fu un vis

Mistuit

De brutala

Realitate

A negrelor

Draperii 

Trase)

Elucubrație 93- Soresciană

 Eu nu sunt de pe-aici;

M-am trezit buimac 

Printre voi

Și nu știu ce să fac

Cu atâta libertate.

Mi-am zis:

„Am să uit cine sunt”,

Dar nu mi-a mers.

De fiecare dată

Când am încercat să fiu

Ca voi

Mi s-a pus un junghi

În suflet.

De fiecare dată când

Am ascultat

Lenea spiritului vostru

Fără să vă opresc

Mi-a început inima să 

Plângă,

Mi-a zis că vrea să 

Se resemneze.

Și mi-a dat pumni 

În piept.

Eu am fugit,

M-am ascuns,

Ca să nu vedeți

Cum se îngenunchează

Din inimă.

Eu... Eu am tot încercat

Să mă adaptez,

Să-l fac mândru

Pe Darwin,

Dar tot ce mi-a ieșit

A fost să-l fericesc

Pe Kierkegaard.

Voi nu prea regretați

Și când vi se pare

Că o faceți,

De fapt,

Doar vă pare rău.

Mă copleșește sentimentul

Propriei ființe!

Oameni buni,

Nu știu dacă v-ați simțit

Voi pe voi înșivă

Vreodată.

E ciudat...

Pentru mine,

E ca și cum

M-aș plimba pe soare

Cu o găleată plină

Cu semințe de întuneric.

Elucubrație 92 - Actorul

 Viața mea e o improvizație.

Uneori mă descurc mai 

Bine;

Primesc aplauze.

Alteori mă descurc rău.

Uneori mă descurc foarte rău

Și alteori teribil.

Am purtat atâtea măști pe

Scena asta

Încât nu mai știu

Cu cine mai vorbesc 

Noaptea.

Adică

Cine cu cine

Vorbește

În mintea mea.

Fiecare mască,

În 20 de ani de

Actorie ontologică,

A prins ființă.

Fiecărei măști

I-au crescut ochi,

Buze, limbă

Și mai ales,

Dar mai ales,

Personalitate.

Interesant e că pe

Scena publică

Actorii-eu

Conlucrează

În piesă,

Dar să vezi noaptea,

Doamne,

Ce se mai ceartă 

Pe roluri,

Pe scenarii,

Pe decoruri

Și pe replici...

Elucubrație 91 - Pesemne că am zâmbetul fragil

Ți-am aruncat un zâmbet 

Pe fereastră.

Aleargă după el,

Prinde-l în mâinile tale

Fragile.

Ce-ai făcut?

L-ai strâns prea tare

Și s-a sfărâmat. 

Si totuși ție nu ți s-au

Crăpat mâinile 

Fragile.

Mâinile tale,

Care s-au topit pe gâtul 

Meu,

Care s-au pierdut pe pieptul

Meu,

Care s-au risipt de la sărutul 

Meu,

Mâinile tale sunt întregi 

Acum

Și parcă și mai tinere.

O fi zâmbetul meu rar,

Dar o fi și 

Hrănitor. 

I-auzi, Doamne,

Pesemne că

Zâmbetul meu e mai firav

Decât orice.

Atât de fragil încât 

Se zdrobește 

Până și în cele mai

Gingașe mâini.

Link-uri pentru "prelegerile" din 2020

Compilez aici link-urile întâlnirilor virtuale de la Centrul Cultural Pitești din anul 2020. Conducerii acestuia îi sunt dator cu recunoștința mea!

Vă mulțumesc tuturor pentru susținere!

1. Despre forme ale nebuniei în relație 

Link YT

2. Despre educație în vremuri de pandemie

Link YT

3. Unde ne sunt modernii?

Link YT

4. Despre forme contemporane ale sclaviei

Link YT

Elucubrație 90- Căderea

 Ține-mă de mână până să cad,

Da, strânge-mi mâna în mâna ta

Ba gingașă, ba senzuală,

Ba reumatică,

Dar nu uita să-mi dai drumul.

O să rămân ca o pană

Până când te dezlegi de mine.

Apoi, îmi voi relua natura

Prefăcându-mă în plumb.

Nu, nu mă preschimb înainte.

Dacă alunec?

Uite ce instabil sunt!

Acuma pic.

Și nu, nu vreau să

Te trag după mine.

Vreau să rămâi sus

Și să verși doar o lacrimă,

Doar una,

Nu de durere, ci de alinare.

O lacrimă de alinare, 

Să-mi fie pernă

În somnul fără de vis

Al căderii

Bucății de plumb. 

Nu, nu te uita

În jos. Riști să înțelegi

Abisul.

Și apoi... îți schimbi,

Fără de voie,

Natura.

Și te faci de plumb.

Și apoi

Trebuie să cazi.

Orice bucată de plumb cade

Mai devreme sau mai târziu.

De obicei mai devreme.

Nu o susține

Pânza de aer

A speranței.

Muzica de la pachet

P.S. Șterge-mi chipul cu părul tău

Dat pe-o parte,

Dar nu-l lăsa să se imprime...

(nu simt că merge în poezie, dar trebuia pusă undeva, căci altfel mă bătea daemonul:))

Elucubrație 89- Un fel de sinucidere... iubirea

Funia, funia, funia,

Să mi-o fac colier?

Să mi-o fac cravată?

Sau să mi-o fac portal?

Prăpastia, prăpastia, prăpastia,

Să mi-o fac priveliște.

Să mi-o fac poză?

Sau să mi-o fac zbor?

Otrava, otrava, otrava,

Să mi-o fac armă?

Să mi-o fac poezie?

Sau să mi-o fac odihnă?

Tăișul, tăișul, tăișul,

Să mi-l fac unealtă?

Să mi-l fac oglindă?

Sau să mi-l fac strălucire?

Iubirea, iubirea, iubirea,

Să mi-o fac funie?

Să mi-o fac prăpastie?

Să mi-o fac otravă?

Sau să mi-o fac tăiș?

Un pic de Bach... să meargă cu poezia