Aș vrea să nu mă mai doară
În piept
Glonțul tras din țeava puștii
Minții mele.
Mi-e foarte greu să îl scot
De acolo,
Mai ales când trebuie să îl
Scot singur.
De fapt, e mereu foarte greu,
Căci și dacă mai e cineva
Care să îmi spună ce să fac,
Tot eu trebuie să îl scot.
Pentru că doar mâinile mele
Îl pot apuca.
Oamenii nu știu cum e să ai
Un glonț din ăsta în piept.
Ce dureri, ce bubuituri,
Ce curenți, ce valuri,
Ce sufocări, ce sperieturi,
Ce amețeli, ce cutremure,
Ce schimbări ale realității!
Și, mai mult,
Oamenii nu știu cum e să
Îți tragi singur un glonț
În piept
Fără să vrei.
Toți, fără doar o mână de oameni
Înțelepți,
(care își zic și „înțelepții satului”)
Cred că cei care ajung să se împuște
În piept
Cu gloanțe
Psihice
Fac asta pentru că așa vor,
Dintr-un soi de perseverență
În dispariție,
În auto-anulare.
Uită faptul că anumite corpuri
Sunt populate de mai multe
Suflete.
Un corp populat de mai multe suflete
Se poate trezi
Împușcat
De cel puțin un suflet
Cu cel puțin un glonț,
În cel puțin o zonă a corpului.
Pe de altă parte,
Atâta vreme cât există
Cel puțin un suflet care nu vrea să tragă,
Putem spune că, per total,
Individul nu vrea să își tragă
Gloanțe în piept.
Stau întins. Glonțul ăsta s-a contorsionat
Cumva
Tocmai în partea stângă.
Deși mi se pare că se teleportează
De plictiseală
Și în dreapta.
Uneori chiar e ubicuu.
Am impresia, a mia oară
În ultimele luni,
Că iarăși voi muri,
Deși sunt destul de sigur
Că proiectul sinucigaș la care
Complotează cel puțin un suflet
(Speriat, bolnav și neînțeles)
Nu se va împlini.
Rămâne mereu dubiul, totuși,
Care strică somnul.
Somnul stricat înseamnă
Fără chef de muncă.
Dacă n-ai chef de muncă
Nu ești productiv.
Astăzi, și de fapt în toată istoria
Omenirii,
Neproductivitatea este rea,
Urâtă, murdară, demnă de dispreț.
Nefiind productiv, te simți vinovat.
Vinovăția te face și mai neproductiv.
Această simbioză parazitară pentru individ
Îl obosește și îl aneantizează.
Oboseala de acest tip,
Oboseală dublată de angoasă,
Contrar credinței populare,
Strică somnul.
Dacă somnul se strică...
Știți povestea.
Până la urmă am scos glonțul.
De fiecare dată parcă e altfel.
D-asta nu pot să elaborez o metodă.
Ce mi-ar fi plăcut
Să am o metodă.
Scriam o carte de succes.
Deveneam și eu vânzător de fericire.
Bogat.
Cu cabinet.
Liniștit. Îmi făceam viața o vacanță.
Dar nu am.
Tot ce poate învăța omul,
În privința asta cel puțin,
Este curajul.
Curajul de a nu înceta niciodată
Să scoți glonțul din piept.
Niciodată.
Nici chiar atunci când trebuie
Să scoți un glonț vechi
Care ți-a infectat corpul
(Și alte țesuturi mai fine
Decât cele palpabile)
Până la cele profunde
Straturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.