marți, 30 noiembrie 2021

Elucubrație 143 - Somatizări 2 (din seria poeziilor care puteau fi proză)

Aș vrea să nu mă mai doară

În piept

Glonțul tras din țeava puștii

Minții mele.

Mi-e foarte greu să îl scot

De acolo,

Mai ales când trebuie să îl

Scot singur.

De fapt, e mereu foarte greu,

Căci și dacă mai e cineva

Care să îmi spună ce să fac,

Tot eu trebuie să îl scot.

Pentru că doar mâinile mele

Îl pot apuca.

Oamenii nu știu cum e să ai

Un glonț din ăsta în piept.

Ce dureri, ce bubuituri,

Ce curenți, ce valuri,

Ce sufocări, ce sperieturi,

Ce amețeli, ce cutremure,

Ce schimbări ale realității!

Și, mai mult,

Oamenii nu știu cum e să

Îți tragi singur un glonț

În piept

Fără să vrei.

Toți, fără doar o mână de oameni

Înțelepți,

(care își zic și „înțelepții satului”)

Cred că cei care ajung să se împuște

În piept

Cu gloanțe

Psihice

Fac asta pentru că așa vor,

Dintr-un soi de perseverență

În dispariție,

În auto-anulare.

Uită faptul că anumite corpuri

Sunt populate de mai multe

Suflete. 

Un corp populat de mai multe suflete

Se poate trezi

Împușcat

De cel puțin un suflet

Cu cel puțin un glonț,

În cel puțin o zonă a corpului.

Pe de altă parte,

Atâta vreme cât există

Cel puțin un suflet care nu vrea să tragă,

Putem spune că, per total,

Individul nu vrea să își tragă

Gloanțe în piept.


Stau întins. Glonțul ăsta s-a contorsionat

Cumva

Tocmai în partea stângă.

Deși mi se pare că se teleportează

De plictiseală

Și în dreapta. 

Uneori chiar e ubicuu.

Am impresia, a mia oară

În ultimele luni,

Că iarăși voi muri,

Deși sunt destul de sigur

Că proiectul sinucigaș la care

Complotează cel puțin un suflet

(Speriat, bolnav și neînțeles)

Nu se va împlini.

Rămâne mereu dubiul, totuși,

Care strică somnul.

Somnul stricat înseamnă

Fără chef de muncă.

Dacă n-ai chef de muncă

Nu ești productiv.

Astăzi, și de fapt în toată istoria

Omenirii,

Neproductivitatea este rea,

Urâtă, murdară, demnă de dispreț.

Nefiind productiv, te simți vinovat.

Vinovăția te face și mai neproductiv.

Această simbioză parazitară pentru individ

Îl obosește și îl aneantizează.

Oboseala de acest tip,

Oboseală dublată de angoasă,

Contrar credinței populare,

Strică somnul.

Dacă somnul se strică...

Știți povestea.


Până la urmă am scos glonțul.

De fiecare dată parcă e altfel. 

D-asta nu pot să elaborez o metodă.

Ce mi-ar fi plăcut

Să am o metodă.

Scriam o carte de succes.

Deveneam și eu vânzător de fericire.

Bogat.

Cu cabinet.

Liniștit. Îmi făceam viața o vacanță.

Dar nu am.

Tot ce poate învăța omul,

În privința asta cel puțin,

Este curajul.

Curajul de a nu înceta niciodată

Să scoți glonțul din piept.

Niciodată.

Nici chiar atunci când trebuie

Să scoți un glonț vechi

Care ți-a infectat corpul

(Și alte țesuturi mai fine

Decât cele palpabile)

Până la cele profunde

Straturi.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru orice fel de impresii, vă rog să respectați regulile decenței.