Alinare

Ți-am spus

Plângând

Că sunt insuficient,

Că nu mă mai suport,

Că-mi vine să mă dezrădăcinez

Din pământul lumii;

Că mi se pare că

Futilitatea mea

Cosmică

Întrece orice limită

A înghițirii-n sec a Sinelui.

Dar, Tu,

Mi-ai sărutat

Pleoapele obosite

Și mi-ai spus

Că sunt precum

O jucărie stricată,

Tunsă, dezbrăcată.

Dar, mă iubești

Cu toată

Colecția mea

De abominațiuni.

Mi-ai spus

Că dacă nu eram,

Cu totul,

O tragedie ambulantă,

Nu m-ai fi iubit,

Căci aș fi fost

Precum ceilalți…

Normal.

Tu urăști normalitatea,

Iar eu îți mulțumesc

Că mă iubești

Pe mine.