Conjurație filosofică împotriva firii

Stăm amândoi, fumând,

Privind în oglindă;

Privindu-l pe Dumnezeu.

Și Zâmbetul lui rece

Malefic, cosmogonic și absurd

Ne umple inimile de fum.

Toată viața asta

Ne învârtim în cercul lui

De blasfemii, ispite și scrum.

În oglindă… chipul său,

Strălucitor și nebun

Reflectă pervertirea.

Am vomitat de la Durere

Și-am înghițit în sec

Cancerul dur.

Nu căuta să te vindeci

De boală și de suferințe,

Ci de Viață să te vindeci!

Un test stupid și imposibil,

Fundamentat și-alcătuit

Patologic… de-un nebun.

Să nu te temi de coasa rece,

Căci ea va prelua banal

Povara grea a Vieții,

Lăsând în urmă Golul,

Ce se va umple prea curând

De uitarea oamenilor.

Să nu te temi de Moarte,

Căci ea ne va împreuna

Eudaimonistic în supremul bun

Rămân singur în oglindă

Și-l privesc pe Dumnezeu

Cum se descompune-n mine.

Treptat, latent, bolnăvicios,

Preiau mirosul de tămâie,

De mir, de bani… Epifanie!

Nu știu… căderea asta poate

Că nu-i decât o ridicare

În Absurd.

Cioranian anunț Apocalipsa ființei,

Prin Kant închid a Rațiunii poartă

Și mă înec în hedonismul epicurian,

Al fumului de țigară.

Se înalță în tandem cu Blaga,

Întru mister și pentru revelare.

Acum neg totul,

În nihilismul rece, hrănitor,

Al unui Nietzsche mort.

Fără răspuns, răspund la Dumnezeu,

Îndrugând teologia lui Augustin

Printre dinți.

Mă-nchin lui precum o trestie…

Pascal îmi curge-n

Cugetare.

Și mă despart de res extensa

Și mă întorc în meditația lui

Descartes.

Sunt doar un res cogitans,

Pătruns adânc de Dumnezeul

Din oglinda în care mă privesc.

Mă uit afară și suflu fumul

În utilitarismul lui Mill,

Râvnind, totuși, la Cetate.

Platon, nebunul, mi-a murit pe degete,

Când mi-a scăpat țigara

În chiuvetă.

Îi îmbrățișez cu scârbă pe Aristip

Și pe plăcere,

Dorindu-te pe tine.

Sartrian îți spun că sunt singur

Și că vreau să te simt cu mine,

În mine, prin mine, la Dumnezeu.

Recunosc că nu mă recunosc

În lumina din oglindă,

Dar, stai!

În blocul vechi și împuțit,

Unde chiria-i floare la ureche

Se ia curentul.

Într-un vârtej brownian,

Se scufundă chiștocul,

Opunându-se arhimedic.

Parfumul ieftin

Îmi epilează violent nările,

Acoperind putoarea râvnită de melc.

Mă trezesc scriind o poezie,

Gândindu-mă la tine

Ca la Dumnezeu.

Dar, și eu… și tu,

Tot Dumnezeu?

Prin Kierkegaard conștientizez eroarea;

Noi suntem doar dacă ne vrem.

Altfel nu suntem noi.

Eu te vreau, de dragul lui Dumnezeu.

Cad spre Sus…

Chimic, mi se rup legăturile.

Biologic, mi se dezbină catenele de ADN.

Și mă întreb de ce nu ești aici

Și te blestem, Doamne,

Și te iubesc, căci esti măcar acolo.

Tu, ma meuf, sau Dieu,

Cum preferi,

Mă leg cu ață de tine.

Fragil, mă apropii

Și te sărut

Și mor.