Elucubrație 7

L-am prins... nu stiu cum.
E lovit, la pamant,
Legat cu lanturi negre,
Pline de cenusa...


Am privit in Dumnezeu
Si l-am lasat neputincios
Pe podea.
I-am spus:
- Nu ai vrut sa ma asculti
Ascuns stat-ai intre umbrele
Mortii clipei
Fara glas!
Uitatu-m-ai in plin razboi
Cu firea pe care datu-mi-ai-o!
Sa am mila de tine?!
Sau sa te chinui?!
Sa te bag intr-un Om,
Sa te fac simti neimplinirea,
Singuratatea, imposibilitatea
De a gasi constanta si
Certitudinea!
Habar nu ai ce inseamna
Sa iti proiectezi fericirea,
Eliberarea de durere,
Intr-o fire mai asemanatoare
Cu un delfin
Decat cu mine!
Cu un cufar in care
Nu au loc metafore!
Habar nu ai
Si vreau sa iti arat!
Poate asa o sa recunosti
Ca nici tu nu le ai pe toate,
Ca esti sadic.
Tu nu ai plans cand
Adam si Eva
Au cazut.
Ai ranjit, ca un rege,
Dar esti un rege decazut.
Aici, la picioarele mele fiind,
Te voi supune testului suprem.
Ma voi elibera de mine,
Risipindu-ma,
Ca sa regasesc Amarul Caimacului
Dupa care tanjesc
Fara sa stiu,
Iar Tu, Doamne,
Intra-n mine.
Sa te vad cum iti tremura mana
Cand vei lua orice decizie.
E greu sa fii Om.
Ridica-te si, precum
Fiul tau ce ne-a imbratisat,
Vezi ce e
Osanda.