Vers lung să-ți prinzi părul

Nu știu ce să îți dau la schimb

Pentru frumoasele momente de nebunie.

Sunt atât de sărac încât mi-au ieșit

Omizile prin creier. Nu-mi permit să le văd

Fluturi. Mă înec, din puținul meu,

Într-un fum canceros, care îmi aduce mereu

Amintirea ta, pe retina mea stricată.

Imaginea e puțin forțată, dar suficientă.

Mi-e frică să te văd mai fregedă! Jur!

Ar fi mult prea frumos. Mult prea!

Aș exploda precum o stea și aș închide cercul.

Voi visa; te voi visa așa, mai juvenilă.

În încercarea de a nu dormi pe veci

Mă voi îndopa cu realitate,

Înainte de a mă afunda în Absolut.

Ah! Ar fi fost prea frumos. Dumnezeu ne urăște!

Ți-am mai zis eu… Sau poate știe el ceva.

Ce noi nu știm. Să nu-l mai judecăm.

Și să ne bucurăm de ce ne-a dat.

Să-i mulțumim printre blesteme, căci suntem încă

Vii… Și mai avem câteva Clipe…