Elucubrație 15- scrisoare abstractă

Intr-o oglinda se reflecta o licarire vaga din sinele meu. Voiam sa o prind si sa o tin intre degete. Am prins-o! M-au lovit nemultumirea si plictisul. I-am dat drumul. Da, stiu, o s-o caut intr-o alta oglinda...


Mama, eu nu m-am nascut cand
Trebuia,
Nici unde trebuia, nici cum trebuia.
M-am nascut totalmente nepotrivit
Si ma simt ca o piesa stricata de puzzle,
Care nu se poate potrivi
Oricat de mult ai apasa-o
Acolo.
Stiu ca ti-e greu sa ma asculti
Jelindu-mi de mila
Toate regretele si neputintele.
Sunt doar un copil care a facut
Riduri si cearcane prea devreme.
Ma simt ca un copil obosit
Care nu e lasat sa doarma;
Am devenit irascibil si intolerant,
Oamenii spun ca sunt arogant si
Plin de orgoliu si de mandrie.
De-ar sti ei la ce ma gandesc eu
Noaptea,
Cand exersez motivarea pentru viata...
Da, fac un exercitiu mai profund
Decat e rugaciunea, mai profund
Decat yoga sau alte practici.
Eu ma conving, cu riscul de a ma minti,
Ca viata merita traita,
Ca merita sa umblu pe strada,
Sa ma spal pe dinti,
Sa ma dau cu creme pe fata
Mea urata si imbatranita.
Ma trezesc si mi-e foame de sens!
Bag repede niste sarcini
Si niste teluri sociale
Sau chiar culturale, daca ma
Roade prea tare stomacul.
Incerc sa iubesc
Si mereu raman putin,
Raman mai mic si mai
Nesatisfacut si mai insuficient.
M-am saturat sa-mi fie foame
Si sa beau apa!
Mi-as stinge setea intr-o femeie,
Dar eu idealizez si ma mint.
Mi-as stinge setea intr-o floare,
Dar eu, monstrul, distrug ce iubesc.
Mi-as stinge foamea intr-o Idee,
Dar nu sunt capabil de nimic nou.
Mi-as stinge foamea intr-un amar,
Dar ma mai incearca placerea.
Mi-as stinge foamea-n Dumnezeu,
Dar nemernicul nu e de gasit.
Mi-as stinge foamea-n mine,
Dar m-am pierdut pe veci,
Intr-o clipa pe care nu mi-o
Reamintesc. Oricat as incerca,
Raman condamnat la mine,
Sa ma suport.
Mi-as stinge foamea-ntr-o Moarte,
Oh, cat as vrea, mama, sa scap...
Dar mi-e ca mai am ceva de spus.