Amintirea

Îmi amintesc, într-o manieră halucinantă,

Liniștea din pântecele mamei.

Din „mila” a doi oameni

Am fost aruncat în lumină.

Liniștea aia… imposibil de tulburat,

Întunericul blând,

Căldura unui trup care

Îmi ținea trupul în viață.

Acum, printre zbierătele mute,

Ale mulțimilor aberante,

Mă regăsesc în liniște.

Canceros… doar privesc.

Tăcerea e divină.

Leacul durerii

Devine chiar

Durerea.

Nu Moartea e… boala.

Ci Viața!

Și prin vindecarea ei,

Ne naștem

Din nou

În Întuneric…