Omul meu

Uite, iubito, cum fierbe moartea-n oameni...

Mulți filosofi

Vorbesc despre Om

Ca despre Ceva

Indefinibil.

Eu și Cioran

Îl definim prin

Eroare.

Da, eroare,

A Fericirii.

Omul adevărat

E trist și

Necăjit

În Veșnicie.

E-nfometat

De-o foame,

Care-l roade

Metafizic.

Omul meu

E etern

În nefericirea sa.

Omul meu e martir,

Căci se mântuiește

Prin vomităturile

Viermilor proști

Care se scaldă

În mâncăruri scumpe.

Omul meu plânge

În fiecare noapte.

Plânge pentru copiii

Nemâncați,

Plânge pentru copiii

Care nu au citit niciodată

O carte.

Plânge pentru copiii

Care se bucură de nimicul

Societății,

Pe care politicienii

Îl oferă

Servit pe pâine

Uscată și mucegăită.

Omul meu te iubește

Și te urăște

La fel de mult.

Omul meu e o extremă,

O carte dintr-un

Alt pachet

Care nici măcar

Nu există…