Elucubrație 36

Nu mai stiu cine sunt
Nu ma stiu daca sunt
Nu mai stiu cand am fost
Nici cand sa fiu...

Tu esti aici, acum
Si totusi... atat de departe
Si nu-nteleg de ce
O mare ne desparte.

Sa fie oare negurile
Trecutului absurd?
Sa fie frica de moment
Sau gandul de viitor?

Sa fie nebunia?
Sa fie trauma?
Excesul, paranoia?
Sau... incertitudinea?

Nu stiu... nimic.
Nu mai stiu.
Parea ca ma scald in vorbe
Cu-nteles.

Incercam doar sa ma inteleg
Prin tine.
Ca sa ma definesc
Mai bine.

Incercam sa fur
Din aerul pe care
Il respirai; ca sa
Il impartim.

Sa impartim ceva.
Aveam eu o nevoie.
Nu stiu de ce,
Nici cand, nici cum.

Ne me quitte pas...
Desi ai fost mereu si niciodata.
Absurda durere survine
Neintrerupt.

Si parca vad
Firavele momente
Cum exista in realitate
Si nu doar in mintea mea.

Purtand, ca pe un orizont,
Panza portocalie
Mi-ai spus ca ar fi trebuit
Sa am curaj.


Vei spune:
"Ce plasmuire-absurda!
N-ai avut clipe
Sa ma intelegi

Nici sa ma cuprinzi
Nici sa ma dezlegi
Nici sa ma fiintezi
Nu, nu ai avut".


Dreptate ai, dar nu stiu cum
Se simte nevoia de Ceva.
Si-mi pare ca tu
Posezi Ceva, ce-mi apartine.

Ti-as spune sa mi-O dai inapoi
Dar nu stiu ce sa fac cu Ea.
Prea multe au calcat-o in picioare.
Prea des am vrut s-O extirpez.

Pastreaz-O.
Dar sa nu uiti
Ca timpul este limitat
Si filosofii, au doar
Cateva momente...