Elucubrație 37

Mă simt incapabil să mă integrez
Într-un sistem confortabil
Pe care îl acceptă oamenii.
Mă simt un termen ilogic
Într-o propoziție care are tot
Sensul pentru ei,
Dar care nu are sens pentru mine.
Ce chestiune, domnule?! 
Absurd în absurd.
Nonsens ilogic.
Poate, dar chiar poate,
Când lucrezi cum lucrez eu
Cu Viața mea,
Cu lucrarea asta vie despre
Decadență,
E posibil să ajungi 
La un Sens Nou.
Care chiar are sens,
Mai mult sens decât
S-ar aștepta amicii mei normali.

Domnule, în normalitate
Eu nu găsesc întrebări
Pentru unele răspunsuri
Nesfârșite.
***
Mă inspir dintr-un curs 
Plictisitor,
Dintr-una dintre apologiile 
Absurdului:
Cauzala gândire!
Ba chiar gândirea critică,
Argumentată. 
Se zice că totul trebuie să fie
Argumentat.
Aș ruga un specialist
Să îmi argumenteze o teză
A unei dintre "miezonopticele"
Mele diurne.
Să văd! I-aș construi
O statuie din lacrimi solide
Care d-abia își fac loc 
Prin glandele lacrimale.
Aș lipi aceste mici picături
Cu silogisme,
Cu reguli,
Cu inferențe
Și cu toate legăturile
Care nu ne folosesc după moarte.
***
Hei, tu, deșteapto,
Vrei să-mi raționalizezi inima?
Să-mi pui în formulă trăirea?
Să-mi calculezi coeficientul de emoție?
Să-mi cuantifici moralitatea
Din perspectivele relativismului cultural?
Rămâi cu mine-n metafizic și-n absurd
Sau
Pleacă!