Amo 10

Mana mi-a invatat sa tremure...
Mi-ai topit turturii aseara...
Mi-e frig. Am nevoie de mana ta
Sa ma tina pe veci, mereu, intotdeauna,
Permanent, etern, perpetuu.
Simt ca daca imi vei da drumul
O sa ma reracesc
Si, de la condens,
Ma voi sparge.
Ma vei aduna?
Ma vei recompune?
Dezbraca-ma de fire
Si vei primi infinitul...

Dar, tu, himera care mistui
Si minte si trup si tel,
Lasand in urma doar lacrima
Si amarul gust de trepte linse;
Tie nu-ti pasa! Acum te pun sub
Anatema mintii mele.
Caci suflet nici nu am
Si nici nu am avut.
Regretul, nu uita, demon teatral,
E pretul pe care toti il platesc
Daca au macar o farama
De traire pura.

In ochii tai s-a pierdut neantul meu
Si ce ramanem fara neant?!
Ramanem, cum am spus,
In repetate randuri,
Doar o durere in piept.
Eu nu pot gandi lipsa
Neantului,
Lipsa nimicului.
Nu pot.
(Si ma apuca o durere teribila
Si respir greu
Cand incerc sa ma anulez
Si sa anulezez, de fapt, totul)
Dar acum, "gratie" tie,
Pot simti
Absenta neantului,
Absenta nimicului
Si doare, doare, doare.
Si lacrima-ti va ingheta
In ochii patati de patimi...