Cineva

Și dacă într-o zi

Ne vom reîntâlni

Pe stradă în Paris,

Îți voi recita

Un poem,

Dar fără a-l rosti.

Ți-l voi recita-n creier,

În suflet, în Tine.

Și îți vei da seama că

Eu sunt.

Mă vei privi

Și vei lăcrima.

Vei pleca,

Lăsând în urmă amintirea

Unui om de zăpadă veșnică,

Cu suflet de cărticică.

Îmi voi aminti

Să-mi plătesc cele 10 secunde

Uitându-mă la ceas,

Recitind…”L’Hiver”.

Voi săruta clipa

Și te voi căuta în mine

Să te sărut.

Și să-ți mărturisesc

Tristețea mea.

Și poate că te voi ține de mână,

În acea clipă de-Amintire.

Îmi vei spune că și acum

Aștepți Luna Pătrată.

Ți-o voi arăta din nou,

Punându-ți mâna înghețată

Pe pieptul meu.

Ridică privirea

Pentru a o vedea,

Căci tot cerul meu

E de fapt… doar al tău.