Elucubrație 2

Fericirea e un bun negasit,
Desi ii stiu locul.
E acolo, la marginea firii mele.
Dar eu "din mine insumi nu pot iesi".
Ce sa fac? Ce sa fac?
Inca un nor de fum albastru
Brazdeaza orizontul firii mele,
Inca un gand, doua, zece,
Zece mii de ganduri
Cu toti puii lor
Imi ineaca mintea in amarul
Ratacirii.
Nu ma risipesc, ci ma disip
In propria-mi minte
Care imi scapa permanent de sub
Control.
Nu am control,
Pierdut-am controlul vasului.
Carma se roteste la infinit
Spre dreapta si apoi
Doua infinituri spre stanga.
Mintea observa nedumerita
Cum panzele se rup
Si se refac
Doar ca sa se rupa iar.
Un stol de corbi
E atacat de un stol de bufnite
Si se aude inclestarea
Titanilor ideii.
Moartea si intelepciunea,
Surori certate,
Isi rup coastele...
Si ele se sudeaza inapoi
Doar ca sa se zdrobeasca iar
Si iar si iar.
Incolacit mi-e pe vertebre
Un bazilisc;
In el tot raul... ura, invidie,
Desfranare, minciuna si toate
Cate sunt mai rele.
Sufocat e sufletul de baziliscul
Care il lasa sa respire,
Din cand in cand,
Doar ca sa il poata sufoca
La nesfarsit.
***
Atunci cand reuseste sufletul
Sa ia o gura de aer,
In plamanii sai metafici
Intra un smog invincibil.
Bronhiile si toate celelalte se umfla
De durere.
Doare! Doare! Toti aud strigatul
Nimeni nu il intelege,
Nici macar eu.
Striga, suflete, striga!
Poate intr-o zi te va auzi cineva...